Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de astăzi între Zimandu Nou și Sântana.
O femeie de 55 de ani a condus un autoturism pe DJ 791, pierzând controlul asupra direcției, pe fondul vitezei excesive și a intrat în coliziune cu un copac din afara părții carosabile.
În autovehicul se aflau două femei, șoferul și o altă femeie în vârstă de 59 de ani, pasageră.
Cea din urmă a fost găsită de către autorități inconștientă și prinsă între fiarele mașinii. Deși salvatorii au executat manevre de resuscitare, efortul a fost neroditor, femeia de 59 de ani fiind declarată decedată.
„Din primele cercetări la fața locului, s-a stabilit că astăzi,în jurul orei 13:50, o femeie de 55 ani, din Arad, a condus un autoturism pe DJ 791 (sens de mers Zimandu Nou – Arad).
La km 5+24, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, parăsind partea carosabilă pe sensul ei de deplasare și a intrat în coliziune cu un copac.
În urma evenimentului a rezultat rănirea gravă a pasagerei dreapta față, o femeie de 59 de ani, din Arad, căreia i s-au aplicat manevre de resuscitare la fața locului. Victima a decedat la aproximativ o oră după producerea impactului”, informează IPJ Arad.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Lasă un comentariu