Curaj, doctore!

Curaj să spui lucrurilor pe nume.

Curaj să vorbești tare pentru demnitatea nobilei tale profesii călcată în picioare de prea mult timp de negustori de șpăgi și meschine influențe locale. De directorașii puși politic de satrapi semianalfabeți al căror singur țel este controlarea spitalului până la nivel de brancardier.

Curaj să spui că ai rostit un jurământ acceptând că, la o adică, îți vei risca propria viață pentru a lupta cu boala altora, dar nu că o vei pune chezășie pentru a acoperi minciunile și incompetența unora ascunși azi sub birourile la care ieri își numărau șpaga luată pentru cumpărarea fiecărui aparat, medicament sau pansament pentru bolnavi.

Curaj să spui că, după 10 ani de școală – 6 în facultate și 4 de rezidențiat, nu te poți apropia de un post definitiv fără dai o șpagă grasă câte unui profesor universitar-doctor sau politician local – mizerii umane, cocoțate în vârful unui sistem mafiot, care de zeci de ani mulg spitalele și pe cei care le trec pragul, ca pe propria lor pușculiță.
Curaj să spui că în asemenea locuri nu se respectă nici proceduri nici circuite și, când omul moare cu zile, omerta îngroapă tot și, de a doua zi totul o ia de la capăt.

Curaj să spui că, în timp ce jupânii locului se laudă cu achiziții de aparate de milioane de euro, dintre care unele vor rugini nefolosite, din indolență și incompetență, în același spital lipsesc medicamente de bază sau scutecele pentru bolnavi și trebuie să trimiți familia să le cumpere de prin oraș.

Curaj să spui că, în timp ce suntem bombardați cu laude și propagandă că s-a mai renovat câte o secție, alte trei-patru, adevărate bombe biologice, nu au nici măcar veceuri salubre și le cade tencuiala de pe pereți, pusă acolo pe vremea lui Ceaușescu.

Curaj să spui că după scandalul Colectiv nu s-a schimbat mare lucru, poate doar faptul că nu mai dezinfectezi cu produse Hexifarma. Chiar așa! Oare îți închipui cum ar fi fost acum să dezinfectezi cu apă chioară? Se întâmpla și asta tot în România. Tot în spitalul tău doctore!

Curaj să spui că ți-au plecat colegii afară nu doar pentru bani ci și pentru că nu vor să muncească cu capul plecat, într-un sistem mizerabil, unde simt că viața și meseria lor depind de niște indivizi fără urmă de fibră morală sau compasiune. Pentru că nu vor să trăiască în fiecare zi cu gândul că în altă parte ar fi putut face mai mult pentru bolnavul care a murit cu zile sub ochii lor, doar pentru că a avut ghinionul să ajungă în spital într-o țară unde nu se dă doi bani pe el după ce, o viață, și-a plătit conștiincios lună de lună, an de an, blestematul de CASS.

Curaj doctore pentru că azi lupți cu doi dușmani și poți să îi birui pe amândoi. Un virus perfid care distruge plămânii pacienților tăi și o mentalitate putredă care distruge de ani și ani ca un cancer a doua ta casă – spitalul și în general pe noi ca societate.

Curaj să spui toate astea ACUM. Pentru că dacă nu o faci azi când toți ochii sunt ațintiți pe tine, mâine nimeni nu te va mai asculta. Vorbește tare, pentru tine și pentru noi. Pentru că românii sunt indiferenți și fără memorie. Iar după ce trece urgia și spaima se vor simți din nou nemuritori și nu îi va mai interesa nimic.

Și vei fi din nou singur, doctore.