Pentru limitarea răspândirii și infectării cu noul coronavirus COVID-19, Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad informează persoanele interesate că, pe toată perioada stării de urgență, preluarea cererilor de eliberare a parolelor și de transmitere a registrelor electronice de evidență a salariaților, a cererilor pentru eliberarea extraselor REVISAL precum și a adeverințelor de vechime, se realizează prin intermediul poștei electronice, la adresa itmarad@itmarad.ro.
„Informăm totodată că aceeași procedură este aplicată și în ceea ce privește eliberarea registrelor de zilieri, expedierea registrelor urmând a se realiza prin intermediul serviciului de curierat / poștă. Pentru efectuarea cu celeritate a operațiunilor, recomandăm accesarea site-ului I.T.M. Arad, secțiunea ,«Formulare utile» unde se regăsesc modelele de cerere utilizate în această perioadă – marcate cu mențiunea «situație de urgență», acestea cuprinzând și cerințele necesar a fi îndeplinite pentru eliberarea documentelor solicitate”, a precizat Ecaterina Isac, inspector șef al ITM Arad.
Informații suplimentare se pot obține la telefonul 0257 257251 (int.8; int.0).
Lasă un comentariu