Raed Arafat, șeful DSU, trage un semnal de alarmă după ce numărul infectărilor cu noul coronavirus a crescut foarte mult, în România.
La ultimul bilanț s-au înregistrat 460 de cazuri noi, iar Arafat se arată îngrijorat de faptul că secțiile de terapie intensivă ale spitalelor ar putea fi din nou suprasolicitate.
„Situația este în dinamică pentru că oricând un spital internează 2-3 în terapie intensivă și ne trezim că nu mai avem locuri și va trebui să ducem o parte din bolnavi în altă parte. Cea mai bună soluție rămâne soluția de prevenire a răspândirii. Dacă individul nu înțelege acest lucru și nu respectă regulile riscul este să crească numărul cazurilor și mai mult”, declară Raed Arafat.
„Cred că vom avea probleme serioase în gestionarea problemei mai departe, dar nu vreau să mă pronunț anterior. Vreau să vedem ce zice Curtea Constituțională exact, ce interpretări au juriștii și care sunt soluțiile”, a spus Raed Arafat, cu privie la la decizia CCR care prevede că izolarea, carantina și internarea nu pot fi dispuse prin ordin de ministru.
Lasă un comentariu