Asociația Foto Club Arad sărbătoreşte un deceniu de colaborare cu colegii din Bekescsaba, Ungaria.
Cu acest prilej, în organizarea Asociației Foto Club Arad, Primăriei Municipiului Arad, Complexului Muzeal Arad și a Casei de Cultură a Sindicatelor va avea loc vineri, 25 iulie 2014, vernisajul expoziției „Foto Poesis” a Atelierului Foto Marvany din Bekescsaba. Evenimentul va începe la ora 18, la Sala Clio a Complexului Muzeal Arad.
Vor fi expuse fotografii de dimensiuni mai mari, cu diverse subiecte, ale fotografilor maghiari: Barabás Ferenc, Bazsó Imre, Bende István, Biros Erika, Bontovics Ilona, Buchan Andrásné, Dr. Balhut Károly, Dr. Grin Igor, Dunai Katalin, Faluhelyi Balázs, Fodor József, Hidvégi Edit, Ifj. Nagy Károly, Katona Péter, Kerepeczky Ágnes, Kiss Tímea, Kovács András, Kucsara Tibor, Machlik Gergely, Maczik Eleonóra, Mazán Erzsébet, Méhes Miklós 23, Monostoriné Hrabovszky Éva, Pauló Andrea, Petró Zsolt, Szántó József, Tejsi András, Terhes Attila, Virág Mihály.
Un grup de fotografi din Bekescsaba va fi prezent la expoziţie. Din partea Primăriei Municipiului Arad va fi prezent viceprimarul Bognar Levente iar lucrările vor fi prezentate de prof. Ioan Kett Groza. Momentul muzical va fi asigurat de Laura Gaspar (voce) și Cristi Bordaș (chitară). Expoziția va putea fi vizitată până în data de 8 august.
Lasă un comentariu