Aradul are șansa să modernizeze întreaga rețea de drumuri județene, din fonduri europene, în perioada 2021-2027, pe porțiunile care încă sunt degradate.
Anunțul a fost făcut astăzi de vicepreședintele Consiliului Județean Arad Sergiu Bîlcea, care a reamintit că în ultimii patru ani au început lucrări de modernizare pe 350 km de drumuri județene arădene. În această perioadă, Consiliul Județean Arad a adus 400 de milioane de lei din fonduri europene pentru drumurile județene, începând lucrări pe zone unde nu s-a mai intervenit niciodată serios după construcția drumurilor cu peste 60 de ani în urmă.
„Sfârșitul anului 2027 trebuie să reprezinte momentul în care să nu mai existe drumuri județene degradate în Arad, iar pentru asta avem la dispoziție fondurile europene. În ultimii patru ani am demonstrat că avem capacitatea să le atragem și să realizăm drumuri de bună calitate, să legăm între ele orașele din județ cu drumuri înnoite și să creăm legături noi cu județele vecine”, a declarat Sergiu Bîlcea.
Rețeaua totală de drumuri județene arădene este de 1180 km. Consiliul Județean Arad a fost premiat la Gala Administrației Naționale pentru proiectele prin care a adus bani pentru mai bine de un sfert din totalul drumurilor județene.
Lasă un comentariu