Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, a fost prezent la Arad, unde a vizitat atât bazele sportive aparținând municipalității cât și pe cele ale ministerului pe care îl conduce, se arată într-un comunicat de presă al municipalității.
Prima oprire a fost la Sala Sporturilor Victoria și bazinul de înot Delfinul. Au urmat Complexul de Tenis din Subcetate și Patinoarul Municipal, apoi bazinul de polo și Stadionul Gloria, iar ultima oprire a fost la Stadionul Municipal „Francis Neuman”, unde Ministrul Sportului a concluzionat: „Încurajator! Sportul arădean trăiește, sportul arădean performează, există baze sportive funcționale în Arad și cu siguranță pot fi unificate iar condițiile pe care le oferă pot fi îmbunătățite, astfel încât aici să se poată pregăti în viitor nu numai arădenii, dar și loturile naționale. Un complex sportiv național amenajat la Arad ar fi un punct de interes regional foarte mare. Ceea ce este cu adevărat important este că avem concursul autorităților. Este mare lucru! De regulă, noi suntem cei care inițiem acest dialog și încercăm să le cerem autorităților locale să se implice, să-și asume noi responsabilități în zona sportului. De data aceasta, aveți cuvântul meu de onoare, a fost în sens invers. Ei au fost primii care au venit la noi să ne spună: vrem să realizăm un Complex Sportiv Na’ional, vrem să realizăm investiții, vrem să terminăm acest stadion”.
La rândul său, Călin Bibarț, primarul interimar al Aradului, a declarat: „Am profitat de prezența Ministrului Stroe la Arad pentru a-i cere sprijinul, în calitatea sa de reprezentant al Guvernului României, în realizarea la Arad a unui Centru Sportiv Național, având la dispoziție toată această logistică. Am încrederea că vom reuși acest lucru și în acest fel vom face un pas important și în domeniul sportului”.
Ministrul Tineretului și Sportului s-a arătat încântat de Stadionul Municipal „Francis Neuman”, pe care l-a comparat cu o „bijuterie”. „Faptul că realizezi o asemenea bijuterie din resurse proprii, din resurse locale spune multe despre viziunea extrem de solidă și articulată a autorităților locale arădene, în condițiile în care alții fie apelează la surse externe, fie pur și simplu, din păcate, se complac fără a avea posibilități de sport în orașele pe care le conduc” , a spus Ionuț Stroe.
Stadionul Municipal „Francisc Neuman”, a cărui construcție a început cu mai bine de 6 ani în urmă, va fi inaugurat totuși (în sfârșit!) vineri, 28 august 2020, când echipa fanion a orașului, UTA Arad, va juca cu FC Voluntari.
A luat pe nas ceva?
Unde-i bijuteria?