Este clar: guvernanţii au scăpat situaţia de sub control. Iau măsuri care duc românii în pragul sărăciei dar numărul infectărilor continuă să crească. Incompetenţa şi interesul clientelei politice aruncă România în criză economică şi ne costă viaţa unor oameni nevinovaţi. Cei care sunt afectaţi cel mai mult de deciziile greşite sunt oamenii simpli, care muncesc, cu venituri medii sau mici. Ei rămân fără locuri de muncă şi fără speranţă, cu Guvernul PNL.
Închiderea pieţelor este greşită şi afectează producătorii din România, oamenii harnici, gospodarii care îşi văd ameninţată viaţa de zi cu zi. De ce pot să rămână deschise magazinele mari, nu şi halele din pieţe? Guvernul nu poate să dea un răspuns cinstit. Pentru că PNL este atent la interesele firmelor multinaţionale, nu la producătorii locali? PRO România este singurul partid pentru oameni şi nu rămâne indiferent: susţinem deschiderea pieţelor. „Am fost în pieţele din judeţ şi am întâlnit oameni disperaţi, care nu ştiu ce le aduce ziua de mâine. Mulţi mi-au spus că sunt obişnuiţi să nu facă Guvernul nimic pentru ei, dar să îi lase măcar să trăiască din munca lor. Aşa cum sunt deschise magazinele, pot fi deschise şi pieţele. PNL poate oare să ne spună de ce putem să mergem în campanie electorală şi la vot dar nu putem să mergem la piaţă? Nu poate! Este evident că avem nevoie de un Guvern căruia îi pasă de oameni, de o guvernare PRO România”, a declarat Flavius Măduţa, preşedintele PRO România Arad.
Victor Ponta şi PRO România cred că se poate trece prin criză altfel, cu decizii competente care nu aruncă în sărăcie milioane de români. Nu trebuie să închidem pieţele, nu trebuie să închidem şcolile, să lăsăm românii să muncească, să înveţe. În schimb, putem să renunţăm la alegeri. În 6 decembrie, românii îşi pot face singuri dreptate, pot pune România pe calea cea bună: veniţi la vot, alegeţi PRO România!
Realizat de SC Newsar Press SRL la comanda PRO Romania – FILIALA ARAD, CMF 11200008.
Lasă un comentariu