Anunțul ITM pentru ANGAJAȚI și ANGAJATORI: Schimbări IMPORTANTE privind modul de desfășurare al MUNCII

Anunțul ITM pentru ANGAJAȚI și ANGAJATORI: Schimbări IMPORTANTE privind modul de desfășurare al MUNCII

Angajatorii riscă amenzi usturătoare dacă nu se conformează noilor reglementări privind limitarea răspândirii COVID-19.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad informează angajatorii, că în Monitorul Oficial nr.1042 din data de 06.11.2020 a fost publicată Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr.192 care aduce modificări și completări Legii nr. 55 / 2020 – privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19 precum și Legii nr. 81 / 2018 privind reglementarea activității de telemuncă.

Conform noilor reglementări, pe durata stării de alertă, acolo unde specificul activității permite, angajatorii vor dispune ca salariații să presteze activitate la domiciliu sau în regim de telemuncă.

În acest sens, angajatorul va asigura mijloacele aferente tehnologiei informației și comunicațiilor și / sau echipamentele de muncă necesare prestării muncii, existând însă și posibilitatea, ca printr-un acord scris, părțile să stabilească condițiile de utilizare a mijloacelor proprii, anunță ITM Arad.

Totodată, prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 53 / 2003 – Codul Muncii, angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice, precum și regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ teritorială, cu un număr mai mare de 50 de salariați, vor organiza programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră.

Textul de lege instituie de asemenea, obligația purtării măștii de protecție în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun precum și la locul de muncă asigurându-se astfel o protecție adecvată împotriva infectării cu virusul COVID 19.

„Reamintim și de această dată, că neluarea de către conducătorii operatorilor economici a măsurilor care să asigure limitarea răspândirii COVID-19 constituie contravenție, fapta fiind sancționabilă cu amendă a cărui cuantum poate varia între 1000 și 5000 lei, în funcție de gravitate și de pericolul social generat”, se arată într-un comunicat de presă al ITM Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.