Primăria, arătată cu degetul în problema gazonului de la Stadionul „Francisc Neuman”

Primăria, arătată cu degetul în problema gazonului de la Stadionul „Francisc Neuman”

Diletantismul cuibărit de atâta amar de ani în administrația publică din Arad, care a dus municipiul la stadiul de haltă între Timișoara și Oradea, este scos din nou în evidență, de această dată în ceea ce privește situația Stadionului „Francisc Neuman”, acolo unde disfuncționalitățile sunt la ordinea zilei.

De această dată ne referim la gazon, care a ajuns de râsul întregii țări, pentru că sistemul de degivrare nu funcționează la parametri optimi. Iar vina, oricât ar încerca reprezentanții Primăriei să o arunce în altă parte, pare că le aparține în acest caz. O spun cei de la SC Rulouri de Gazon SRL, firma care a montat gazonul pe stadion, într-un comunicat de presă:

„SC Rulouri de Gazon SRL a făcut lucrări de infrastructură a terenului e joc la Stadion Francisc von Neuman din Arad (UTA), montaj mobilier, montaj de rulouri de gazon, instalație de irigare, sistem de degivrare, în cadrul contractului cu Primăria Arad nr. nr.61077/21.08.2018, conform proiectului impus de Primăria Arad. În timpul lucrărilor, reprezentanții Primăriei Arad, prin Serviciul Baze Sportive din Direcția de Dezvoltare și Întreținere, condus de domnul Ioan Ignat, s-au sustras participării necesare, ca beneficiari, fiind lipsiți de organizare, tergiversând, refuzând să colaboreze, ca buni proprietari. Au fost complet dezinteresați de gestionarea bunului public pe care îl administrează. Firma le-a făcut numeroase solicitări scrise, ca să se ocupe corespunzător de bunurile și serviciile achiziționate din bani publici, dar Primăria nu s-a mobilizat.

Firma Rulouri de Gazon SRL a acționat în judecată Primăria Arad, pentru întârzieri la plata facturilor și rețineri nejustificate. În presă apar articole nefundamentate și nedocumentate, fără a fi cerută și opinia firmei, în care sunt declareate necorespunzătoare lucrările acesteia. Însă problemele apar tocmai din cauza lipsei de implicare a Primăriei:

  • Gazonul nu este întreținut corespunzător; degivrarea (încălzirea terenului) este alimentată dintr-un transformator necorespunzător montat de Primărie, care o pune în pericol (Primăria a realizat că nu a băgat în priză sistemul);
  • Racordarea la canalizare a Stadionului UTA, în sarcina Primăriei, nu a fost încheiată, iar apa nu se drenează corect din teren etc.

Încercând să plaseze vina, Primăria transmite informații mincinoase, de exemplu că au chemat firma să facă reparații și aceasta nu a venit, deși nu au contactat pe nimeni din firmă sau că există probleme de calitate a lucrărilor. Recepționarea lucrărilor, inclusiv degivrarea și canalizarea, au fost făcute cu branșamente temporare, de organizare de șantier și funcționau impecabil, așa cum s-a notat în documentul de recepție. Urma ca sistemele să fie alimentate prin grija Serviciului Baze Sportive, ca beneficiar și proprietar. Dar angajații nu au făcut lucrările necesare, așa cum nu au făcut nici lucrările corespunzătoare de întreținere generală și a gazonului. În concluzie, lucrările la Stadion Francisc von Neuman, fiind recepționate integral și corespunzător, sunt în întregime în sarcina Primăriei Arad, care trebuie să presteze lucrări la nivel profesional, fără tergiversări și acuze.

Firma SC Rulouri de Gazon SRL analizează deschiderea unei acțiuni în instanță împotriva surselor articolelor mincinoase din presă, având în vedere că vor afecta activitatea comercială a acesteia”.

Desigur, va urma o reacție oficială a Municipalității, de tipul celor cu care ne-am obișnuit deja încă de pe vremea vechii administrații. Ni se va spune că lucrurile nu stau chiar așa, că arădenii ar trebui să fie recunoscători pentru efortul administrației, pentru investițiile (totuși, fără cap și fără coadă!) făcute la stadion, că disfuncționalitățile vor fi remediate, că va fi bine (Doamne dă!) etc.

  1. Lipseste la Arad un primar de tip BOLOJAN !

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.