Primim spre publicare: „În Arad există societate civilă!”

Primim spre publicare: „În Arad există societate civilă!”

Am fost întrebat de mai multă lume dacă și „Apelul către toți cetățenii Aradului (Romania)” n-a fost decât un foc de paie, așa cum se întâmplă cu multe dintre inițiativele lansate cu entuziasm, după care intră în uitare. Întrebarea este firească: o inițiativă trebuie să se dezvolte continuu până ce-și atinge scopul. Altfel moare.

Demersul continuă, pot să-i asigur pe cei peste 1300 (o mie trei sute) de arădeni – și nu numai –, primii care ni s-au alăturat, dovedind că în Arad există o societate civilă vie. Demersul continuă: între timp, s-a constituit un Grup de Inițiativă pentru ca Teatrul Vechi să devină un centru cultural multifuncțional.

Chiar dacă nu am primit (încă) niciun răspuns din partea oficialităților la Apelul nostru, în presă a apărut o știre cum că Președintele Consiliului Județean (CJ) Arad a semnat marți, 2 martie, contractele pentru două documente extrem de importante pentru modul și direcțiile pe care se va dezvolta județul Arad în următorii șapte ani. Este vorba de realizarea, din bani europeni, a unei strategii de dezvoltare generală și a două strategii de dezvoltare sectorială: pe cultură și eficiență energetică.”

Faptul că se are în vedere „realizarea, din bani europeni, a unei strategii de dezvoltare generală” a unei strategii de dezvoltare sectorială și pentru cultură, nu poate evita includerea Teatrului Vechi, unul dintre cele mai importante simboluri ale locului.

În afara oricărui joc politic, societatea civilă se organizează prin asocierea unor ONG-uri pentru a reînvia focarul de cultură care a fost – și suntem convinși că va fi din nou – Teatrul Hirschl.

În cel mai scurt timp, vom putea face public demersul nostru, invitând pe toți cei interesați de viața spirituală a comunității să ni se alăture.

Voi reveni cu amănunte.

Gheorghe SCHWARTZ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.