Stadionul UTA, deschis pentru public

Stadionul UTA, deschis pentru public

Accesul publicului ar putea fi permis pe stadionul ”Francisc Neumann” la Finala Cupei României la fotbal feminin.

Relaxarea măsurilor impuse de pandemie trebuie să fie simțite la Arad încă de la începutul lunii iunie, consideră deputatul PNL Sergiu Bîlcea.

Acesta a adresat o interpelare ministrului tineretului și sportului, Eduard Novak Carol și ministrului sănătății, Ioana Mihăilă, prin care le-a solicitat să ia deciziile care permit organizarea finalei Cupei României la fotbal feminin cu spectatori și elaborarea condițiilor speciale care permit accesul publicului pe arena sportivă.

Având în vedere că: după data de 1 iunie vom avea decizii de relaxare, printre care accesul publicului la competițiile sportive; faptul că România a decis deja că va permite accesul publicului la jocurile Campionatului European de Fotbal în luna iunie; la Arad avem o arenă sportivă nouă, inaugurată însă fără spectatori, vă rog să luați deciziile necesare pentru ca finala Cupei României din data de 6 iunie să fie deschisă publicului”, a scris deputatul arădean în interpelarea depusă.

Finala urmează să se desfășoare la Arad, în data de 6 iunie.

  1. Nu mai merge nici dracu dacă ajungeți sa jucați barajul8

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.