Centura de Sud-Est a Aradului, proiect gândit în urmă cu câţiva ani pentru a închide inelul de centură al municipiului şi pentru a scoate traficul greu şi de tranzit din Vladimirescu, este tot mai aproape de realizare.
Potrivit consilierului judeţean liberal Ioan Crişan, fostul primar al comunei Vladimirescu, în câţiva ani Aradul şi Vladimirescu vor avea împreună o centură ocolitoare.
Proiectul a cărui valoare estimată este de 38 de milioane de euro prevede pod peste Mureş şi pasaj peste calea ferată.
„Începuturile proiectului au fost în urmă cu şase-şapte ani, când eram primarul comunei Vladimirescu. Atunci, Primăria a dat teren în compensaţie proprietarilor unui drum care trece prin fostul Combinat Chimic Vladimirescu, drum care are legătură directă cu DN 7. A urmat apoi un vot în Consiliul Local Vladimirescu şi în Consiliul Judeţean pentru a trece acel drum în patrimoniul Consiliului Judeţean, pentru a se putea realiza proiectul. De la intersecţia cu DN 7, şoseaua de centură va continua spre Mureş în paralel cu digul, venind spre Arad şi va trece Mureşul între Sânicolau Mic şi Fântânele, unde se va construi un pod, făcând apoi joncţiunea cu autostrada. Fondurile europene au fost aprobate, astfel încât în următorii ani Aradul şi Vladimirescu vor avea împreună o centură ocolitoare”, a declarat Ioan Crişan.
Centura de Sud-Est va avea o lungime de aproximativ 11 km și va închide inelul de centură din jurul municipiului Arad, care va deveni astfel primul municipiu din România cu șosea de centură integrală.
Foto: Arhivă
Lasă un comentariu