Ca urmare a scăderii numărului de pacienți diagnosticați cu virusul SARS CoV-2, Secția Clinică Chirurgie Generală II și-a reluat activitatea.
Echipa medicală realizează o paletă largă de intervenții pentru afecțiuni benigne și maligne prin abord deschis și minim invaziv. Astfel echipa formată din – asist.univ.dr. Gigi Aiordăchioae – medic șef secție, asist.univ.dr Dan Andrei Korodi – medic șef Bloc Operator II, prof.univ.dr Olariu Teodora și dr. Amalia Nicolescu – medici anestezie și terapie intensivă, dr. Adriana Stan – medic rezident, Roșca Alina – asistent șef Bloc Operator II, și Terezia Merai – asistent medical – au operat, laparoscopic, un pacient în vârstă de 74 de ani, diagnosticat cu neoplasm rectal.
Pentru a salva viața pacientului, medicii au efectuat o hemicolectomie stângă, radicală, cu anastomoză colorectală latero-terminală mecanică. Intervenția chirurgicală s-a dovedit un succes iar evoluția post-operatorie este una favorabilă. Datorită intervenției prin metoda laparoscopică, recuperarea pacientului este mult mai rapidă și mai ușoară, cu reluarea tranzitului intestinal, cu mobilizare precoce lipsită de durere intensă.
Lasă un comentariu