2000 de lei l-a costat pe un arădean „distracția” de la Zilele Aradului (FOTO)

2000 de lei l-a costat pe un arădean „distracția” de la Zilele Aradului (FOTO)

„Unii dintre concetățenii noștri au scăpat frâiele distracției cu ocazia Zilelor Aradului, motiv pentru care, Primăria Arad prin intermediul Direcției Generale Poliția Locală a luat măsuri de sancționare și descurajare a manifestărilor antisociale care au condus la deteriorarea mobilierului urban și a amenajărilor peisagistice”, se arată într-un comunicat de presă al Municipalității.

„Una dintre zonele cele mai vizate de exuberanța bahică a fost puntea pietonală peste Mureș, respectiv florile și jardinierele de pe marginile acesteia”, se precizează în comunicat.

„Prin urmare, oamenii legii au acordat o atenție specială actelor antisociale din zona respectivă și, până în acest moment, a fost identificat unul dintre autorii distrugerilor. Este vorba despre numitul B.A., care a ”rărit” florile de pe pasarela peste râul Mureș duminică, la 04:30 a.m.. El a fost surprins de camerele video și ulterior, a fost identificat. Cel în cauză a fost sancționat cu amendă de 2000 de lei, conform art. 7, pct. 4, lit.c  din HCLM 162/2006 și va acoperi costurile refacerii conținutului jardinierelor”, menționează reprezentanții Primăriei Municipiului Arad.

Ce s-a întâmplat pe puntea de peste Mureș l-a determinat și pe primarul Călin Bibarț să reacționeze. „Camerele de supraveghere își fac datoria! Bătaia de joc costă! Avertisment clar împotriva celor care nu înțeleg că trebuie să avem cu toții respect #pentruARAD.”, a fost mesajul postat de Călin Bibarț pe Facebook.  

  1. […] post 2000 de lei l-a costat pe un arădean „distracția” de la Zilele Aradului (FOTO) appeared first on […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.