Infrastructura de iluminat public din comuna Gurahonț a fost modernizată.
Enel X România anunță că a finalizat lucrările de modernizare a infrastructurii de iluminat public din comuna Gurahonț, județul Arad, și a implementat soluții la cheie bazate pe tehnologie LED, cu performanță energetică ridicată.
În cadrul proiectului, au fost înlocuite 350 de aparate de iluminat stradal clasice cu unele de ultimă generație, cu tehnologie LED, cu o putere instalată de 57W, respectiv 35W. Sistemul de iluminat a fost modernizat pe străzi cu lungimea totală de aproximativ 14 kilometri, din toate satele comunei Gurahont – Bonțești, Dulcele, Feniș, Honțișor, Iosaș, Mustești, Pescari, Valea Mare și Zimbru -, în beneficiul a 3.000 de locuitori, cu derulare în două etape, prima etapa cuprinzând satele Bonțești și Zimbru.
„Enel X România pune la dispoziția autorităților locale soluții de eficiență energetică ce cresc considerabil confortul și siguranța oamenilor din comunitătile pe care acestea le administrează. Prin sistemele moderne de iluminat implementate, localitățile devin mai bine organizate, mai sigure, iar nivelul de trai al locuitorilor crește. În plus, echipamentele folosite pentru modernizarea infrastructurii de iluminat stradal pot duce la economii importante la bugetul local, printr-un consum anual de electricitate mai redus și prin costuri operaționale și de întreținere a sistemului mai mici”, a declarat Dorin Petrișor Chisăliță, Head of E-City, Enel X România.
Enel X România a implementat și a predat la cheie proiectul autorității locale, ceea ce presupune demontarea echipamentelor existente, furnizarea aparatelor de iluminat stradal cu tehnologie LED și instalarea acestora.
„În prioritățile administrației publice locale ale comunei Gurahonț se află și iluminatul public, opțiunea de contractare fiind pentru un proiect de calitate care deopotrivă să crească nivelul de confort și siguranță al locuitorilor comunei și, pe de-altă parte, să reducă și cheltuielile de la bugetul local pentru această activitate. În acest sens credem că vom avea o colaborare fructuoasă pe viitor cu reprezentanții companiei Enel X”, a declarat Blaj Daniel, viceprimarul, cu atribuții de primar, al comunei Gurahonț.
Proiectul se alătură celor deja implementate de Enel X România în localităti din județele Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin, cu o valoare de aproximativ 3 milioane de lei. Astfel, peste 4.000 de corpuri de iluminat stradal cu tehnologie LED au fost instalate în comunele Masloc, Pischia, Fibis, Dumbrăvița, Curtea din Timiș, în comunele Romos și Mărtinești din Hunedoara și în cele din Rusca Montană și Sichevița, Caraș-Severin.
Beneficiile aduse de această tehnologie LED se reflectă, în primul rând, în cresterea parametrilor luminotehnici, îmbunătățind calitatea luminii și, implicit, determinând o siguranță mai mare pe străzile publice. De asemenea, iluminarea cu LED este una dintre cele mai eficiente tehnologii din perspectiva protejării mediului înconjurător, emisiile de gaze cu efect de seră asociate acesteia sunt mult mai mici decât cele generate de sursele convenționale.
Producătorul aparatelor de iluminat stradal instalate de Enel X este GDS Lighting, un partener global al companiei în furnizarea de corpuri de iluminat. Produsele instalate la Gurahonț sunt fabricate în România, în fabrica din Arad a GDS Lighting.
Lasă un comentariu