Thriller cu porcini. Români acuzați că devalizează pădurile poloneze, vânzând vecinilor germani ciupercile

Thriller cu porcini. Români acuzați că devalizează pădurile poloneze, vânzând vecinilor germani ciupercile

Pentru al treilea an la rând, presa germană și poloneză semnalează un fenomen care scandalizează Polonia, ajungând chiar temă politică.

„Grupuri organizate la cules de ciuperci, din România, se află în prezent în pădurile Poloniei, spre nemulțumirea localnicilor, pentru care culesul de ciuperci este aproape un ritual național. Ajung în microbuze și atacă pădurile ca niște lăcuste […] Recolta zilei este sortată, ambalată și expediată spre Europa de Vest seara, cu camioane frigorifice“, scrie corespondentul televiziunii MDR.

Potrivit investigațiilor cotidianului Gazeta Wyborcza, ciupercile sunt vândute Germaniei și Franței, se precizează în articol. „Acest lucru provoacă furie în rândul localnicilor, deoarece culegerea ciupercilor este un fel de sport național în Polonia, pe care îl fac mulți oameni toamna”.


În Polonia, culesul de ciuperci este permis persoanelor fizice, dar numai pentru consum propriu. Cei care fac acest lucru pe scară largă și comercial trebuie să semneze un contract cu biroul forestier.


Lasy Państwowe este autoritatea care supraveghează aproximativ 80% din pădurile Poloniei, în numele trezoreriei. Angajații acesteia se plâng însă de faptul că nu pot controla „mafia ciupercilor” din România, iar procuratura, pe care au sesizat-o deja anul trecut, nu a vrut să intervină. Totuși, anul acesta s-a primit sprijin din partea poliției.
Românii, întrebați despre acțiunile lor, ar fi răspuns că locuiesc legal în Polonia, fiind cetățeni ai UE și că oricine are acces liber în păduri.


Potrivit articolului citat, în anii anteriori românii veneau „în grupuri mici, cu mașina, dormeau în aer liber, campau în luminișuri din pădure și făceau focuri de tabără”. Anul acesta, vin cu microbuze și petrec noaptea în pensiuni. Se pare că business-ul cu ciuperci s-a dovedit profitabil.


În urmă cu un an, „invazia” a provocat chiar și intervenția la fața locului a unui membru al Parlamentului de la partidul PiS, aflat la guvernare: Krystyna Wróblewska a propus introducerea unor cantități maxime legale pentru culegătorii de ciuperci străini. „Polonezii, în primul rând, ar trebui să profite de bunul nostru național, ciupercile”, a argumentat ea. Se pare însă că fără rezultat, la nivel legislativ.

Amenzi usturătoare la nemți

În Germania, problema s-a rezolvat „ca la nemți“, adică prin amenzi usturătoare și confiscarea surplusului de ciuperci.
Într-un caz recent din Baden-Württemberg, doi bărbați din Elveția au fost nevoiți să plătească o amendă de 900 de euro după ce au fost prinși cu nouă kilograme de ciuperci porcini (hribi) în mașină. Lăsându-li-se două kilograme din recoltă, li s-a permis să-și continue călătoria. Restul a fost păstrat de vamă.


Reglementările referitoare la culesul individual de ciuperci în Germania sunt stipulate în legile pădurilor de stat (LWaldG) și pot varia. Fiecare stat federal își poate stabili propriile reguli, pe care cetățenii trebuie să le respecte. În general, există riscul unei amenzi dacă se culeg ciuperci în zone de pădure cu acces restricționat: rezervații naturale, zone cu intrarea interzisă și marcate prin semne distinctive, sau zone folosite pentru silvicultură și vânătoare.


Amenda este mare pentru nerespectarea legislației în vigoare și poate varia de la land, la land. Amenzile pornesc de la 2.500 de euro și ajung la 10.000, sau chiar 20.000 de euro. în cazuri deosebit de grave. Lista acestora poate fi consultată pe site-ul Catalogului de amenzi Bussgeldkatalog.org. Trebuie remarcat însă faptul că amenda în fiecare caz este stabilită în mod individual. Prin urmare, cuantumul acesteia poate varia, în funcție de gravitatea faptei.

Notă: Articolul a apărut și în HotNews.ro

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.