Mihai Fifor : Guvernul Cioloș nu va fi votat de PSD! PSD nu va reînvesti încă un guvern zero

Mihai Fifor : Guvernul Cioloș nu va fi votat de PSD! PSD nu va reînvesti încă un guvern zero

Deputatul PSD, Mihai Fifor susține că decizia președintelui Klaus Iohannis de a-l nominaliza  ca premier pe Dacian Cioloș este complet neserioasă, deputatul punând încă o dată la îndoiala capacitățile președintelui.

În ultimul comunicat oficial al partidului PSD Arad, președintele partidului, deputatul Mihai Fifor, susține că PSD nu îl va sprijini pe noul premier al României propus de președintele Klaus Iohannis, Dacian Cioloș.

„PSD nu va vota o astfel de propunere. Nu putem să votăm un premier de la USR+, partid care a participat la distrugerea României, cot la cot cu Cîțu și PNL.

Motiunea de cenzură a PSD era îndreptată și împotriva miniștrilor USR și a politicilor catastrofale ale acestora. PSD nu și-a schimbat opinia, nu poate vota un guvern al USR, condus de Dacian Cioloș, care deja a dat măsura (in)capacității sale în 2016 când a demonstrat că este total nepotrivit pentru această funcție. A rămas în istorie ca premierul ZERO!

Din perpectiva PSD această rocadă din alianța pierzătorilor-premier  USR-istul Cioloș, în locul PNL-istului lui Cîțu- reprezintă  un prim pas către anticipate. 

Pentru orice om de bun simț ar trebui să fie clar că Cioloș nu poate fi o soluție pentru criza sanitară, economică și socială în care partidul lui – USR, impreuna cu PNL au adus România.

PSD rămâne ferm în a susține că anticipatele reprezintă  singura soluție realistă care poate degaja o majoritate parlamentară solidă și legitimă și un guvern puternic, atât de necesar în actualul context.

PSD avertizează însă desemnarea lui Ciloș premier doar pentru a pica în Parlament și a face din nou posibilă redesemnarea lui pe Cîțu premier reprezintă o încălcare grosolană a Constituției.”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.