Deputatul Mihai Fifor, președintele PSD Arad, consideră că Gheorghe Falcă și ceilalți liberali care s-au luptat pentru putere în partid sunt vinovați pentru situația în care se regăsește municipiul nostru, care nu a primit nici un leu de la Guvernul Cîțu pentru menținerea prețului gigacaloriei la un nivel suportabil pentru populație.
„Și, uite așa, ciolaniada din PNL a lăsat zeci de mii de arădeni fără căldură, în prag de iarnă! Ce blestem asupra Aradului… Nu sunt suficiente nenorocirile generate de PNL-USR în cea mai toxică guvernare din istoria României. Asistăm zilele acestea la o luptă fără sfârșit grupurile de interese din PNL Arad, o luptă care, din păcate, afectează zeci de mii de arădeni. Aflăm astăzi, din gura păcătosului Bibarț, care adevăr grăiește, de această dată, că Guvernul PNL – propriul său guvern a alocat ZERO lei Aradului. Acum, în prag de iarnă, s-a trezit și Bibarț că nu avem bani să furnizăm căldură arădenilor și ținem în frig mii de copii și cadre didactice, în școli și grădinițe, iar în plină pandemie, arădenii stau în apartamente la temperaturi sub 15 grade, ca pe vremea lui Ceaușescu. Aici ne-a adus această luptă a pedeliștilor arădeni pentru ciolan, acest război între tabăra Bibarț și toxicii Falcă – Cionca – Bîlcea. Ce ai făcut, Căline, toată vara? Ai împodobit bradul și ai făcut SARMALIADA, ai petrecut TREI săptămâni de Zilele Aradului, ca să-ți faci imagine, iar acum te-ai trezit că nu avem bani de căldură? Unde este marele faraon Ghiță de la Brad, cel care urla pe vremea guvernării PSD, că Fifor a adus „doar“ 600 de milioane de lei Aradului prin PNDL? De ce îi pedepsești, Falcă pe cetățenii Aradului, doar pentru că ai tu răfuiala ta cu Bibart? De ce ai tăiat, Falcă, finanțarea Aradului în pragul iernii și de ce ai decis să iți bati iar joc de un oraș întreg? Doar că să iți arăți mușchii în fața celui mai slab primar din istoria Aradului, pe numele său Bibi-rond de noapte? Ce le explici, Falcă, arădenilor pe care îi țineți în frig în case? Dar copiilor care se întorc bolnavi de la școală sau grădiniță, din cauza temperaturilor scăzute în care își desfășoară cursurile? Nu le spui nimic, Falcă, pentru că nu iți pasă de ei, ci doar de buzunarele, afacerile și funcțiile voastre”, a declarat Mihai Fifor.
În final, deputatul social-democrat a adăugat: „Destul, incompetenților și ticăloșilor. A venit vremea să plecați din funcțiile pe care v-ați cocoțat, până când nu va fi prea târziu și veți pleca forțați de mânia oamenilor, care nu vă mai suportă!”.
Întrebati-l pe Falca si pe Bilcea cum stam cu banii de la Bucuresti. Este nevoie de PNL la guvernare sa primim bani la bugetul local.
Falca anunta pe Facebook ca merge la Bucuresti sa aduca bani. Asta e valoarea lui? Este Europarlamentarul ZERO????