Papa Francisc a ajuns joi la Seul în prima vizită pe care o efectuează un papă în Asia în ultimii 25 ani. Scopul vizitei papale este acela de a consolida dezvoltarea catolicismului pe continent, ţinând cont că un număr tot mai mare de credincioşi provin din America Latină, Africa şi Asia.
Papa va petrece cinci zile în Coreea de Sud, timp în care urmeză să beatifice 124 de martiri, care au fost persecutaţi în perioada 1791-1888, va ajuta la celebrarea Zilelor Tineretului Catolic din Asia şi va ţine Sfânta Liturghie pentru Pace şi Reconciliere, potrivit CNN.
„Vizita Papei din Coreea de Sud reprezintă un prim pas al unei deschideri foarte inteligente către Asia. Prezenţa lui este un simbol puternic al faptului că Vaticanul recunoaşte că în Asia şi în Africa Subsahariană, Biserica creşte cel mai mult”, potrivit lui Lionel Jensen, profesor-asociat din cadrul Universităţii din Notre Dame.
Cu o oră înainte ca Papa să aterizeze în Seul, Coreea de Nord a tras spre mare trei rachete cu rază scurtă de acţiune, potrivit ministrului Apărării sud-coreean. Acesta este un mijloc frecvent folosit de către nord-coreeni pentru a-şi manifesta nemulţumirea şi de a ameninţa Seulul şi aliaţii acestuia.
Foto: insidethevatican.com
Lasă un comentariu