Administraţia Fondului de Mediu a anunţat că pe 13 mai începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus.
Potrivit deputatului liberal arădean Glad Varga, membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, noua sesiune aduce îmbunătăţiri menite vină în sprijinul solicitanţilor.
„Pentru noua sesiune de înscriere, prevăzută în perioada 13 – 31 mai 2022, Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus au fost îmbunătăţite, astfel încât să vină în sprijinul solicitanţilor. Persoanele fizice se vor putea înscrie prin intermediul dealerilor autorizați, iar persoanele juridice vor putea depune dosarele de finanțare prin accesarea aplicației informatice a AFM. Totodată, bugetele alocate persoanelor juridice în Programele Rabla Clasic și Rabla Plus vor fi divizate, UAT-urile și instituțiile publice urmând a beneficia de sume dedicate acestora, ținând cont de procedurile de achiziție publică pe care trebuie să le desfășoare”, susţine Glad Varga.
În ceea ce priveşte bugetele disponibile pentru această sesiune acestea sunt:
• Programul Rabla Clasic, beneficiari persoane fizice – 335,5 milioane lei;
• Programul Rabla Clasic, beneficiari persoane juridice – 123 milioane lei;
• Programul Rabla Clasic, beneficiari U.A.T.-uri și instituții publice – 50 milioane lei;
• Programul Rabla Plus, beneficiari persoane fizice – 262 milioane lei;
• Programul Rabla Plus, beneficiari persoane juridice – 190,3 milioane lei;
• Programul Rabla Plus, beneficiari U.A.T.-uri și instituții publice – 100 milioane lei.
Detalii suplimentare privind calendarul de desfăşurare a celor două programe şi listele cu producătorii/dealerii auto care au semnat contracte de participare cu AFM sunt publicate pe site-ul instituției – www.afm.ro.
Foto: Arhivă, rol ilustrativ
Lasă un comentariu