Parcul din Zona 300 prinde contur, o parte din lucrări sunt finalizate

Parcul din Zona 300 prinde contur, o parte din lucrări sunt finalizate

Parcul din Zona 300 prinde contur, o parte din lucrări sunt finalizate, anunță reprezentanții administrației locale.

Viceprimarul Lazăr Faur a anunțat că lucrările la parcul din Micălaca, Zona 300, sunt în grafic. Investiţia, în valoare de 10,2 milioane de lei este finţată prin POR, 9,6 milioane de lei reprezentând bani europeni. „O parte dintre lucrări sunt deja finalizate, termenul de finalizare fiind 25 septembrie 2022. Au fost finalizate lucrările de infrastructură care ţin de iluminatul public, platformele betonate, o parte din alei, instalaţia de irigare a zonei verzi, parcarea de la acces, bazinele de colectare a apelor pluviale, au fost toaletaţi arborii, au fost tăiaţi 90 de arbori care nu mai erau viabili, în loc vor fi planţaţi 80 de arbori şi foarte mulţi arbuşti. Zona va beneficia de foarte multe facilităţi, vor fi pe lângă alei, pe lângă zone pietonale, pe lângă accesul asfaltat, multe amenajări pentru practicarea sportului în aer liber, vor fi făcute amenajări pentru practicarea tenisului, voleiului, baschetului, un teren de skateboard, zone în care se va putea socializa, o zonă pentru vârstnici, un spaţiu pentru cei care vin cu câinii la plimbare. Vom avea de asemenea o zonă pentru grătar, zece zone pentru grătar amenajate ecologic”, a declarat viceprimarul Lazăr Faur.

Mai trebuie spus că în parc vor mai fi amplasate aparate de fitness pentru adulţi, vor fi amenajate o pistă de biciclete, locuri de joacă pentru copii, dar şi 62 de locuri de parcare.

Foto: Arhivă

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.