Muzeul de Artă din Arad va găzdui timp de o lună o expoziție a artistului Matei Păcurar.
Complexul Muzeal Arad în colaborare cu Asociația Producătorilor de Artă organizează expoziția „Memories of blue” a artistului Matei Păcurar, vernisaj umând să aibă loc vineri, 10 iunie, ora 18.
Coordonatorii de proiectului sunt Ioan Paul Colta și Laurian Popa
„Artist emergent al unei foarte recente generații de noi pictori români, Matei Păcurar se distinge în interiorul ei și ca un practician al obiectelor și formelor în spațiu. Picturi și prezențe obiectuale sunt deopotrivă subsumate, prin tehnici și materiale diverse – printre care artistul navighează cu nedisimulată curiozitate și aparentă dezinvoltură – unei estetici incipient conceptuale și instalaționiste. Introvertită și solitară, e o estetică ce se prezintă cu insistență, inclusiv prin cuvintele artistului, drept trăire autobiografică și practică artistică de natură confesivă. Protagonista proiectului de față este o culoare cu anvergura unei lumi, încărcată la rându-i de istorii ilustre și somptuoase, de simbolisme asiduu cultivate de practicienii imaginilor de-a lungul timpului. Memories of blue își ia ca laitmotiv o culoare de avangardă prin excelență, o marcă identitară a artei noi, hipermoderne, un ingredient cromatic esențial al universului afectiv și umoral care umple și definește profilul puternic interiorizat, neînțeles sieși și imposibil de îmblânzit, al omului contemporan”, text critic oferit de Adriana Oprea
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 10 iunie – 10 iulie 2022.
Mai multe detalii despre evenimentul de la Muzeul de Artă al Complexului Muzeal Arad:
https://www.facebook.com/events/590173865610033https://www.facebook.com/complexul.muzealarad/posts/pfbid02xfKJnijJGewBRLNRcDvTYQYC4YUtRf8gdB9Eie8cCVgkSWXt2X4qkMQ8SZBvsLNjl
Lasă un comentariu