O femeie în vârstă de 68 de ani a fost rănită în timp ce încerca să stingă un incediu de vegetație uscată scăpat de sub control
De la începutul acestei săptămâni, pompierii arădeni au fost solicitați să intervină la 11 astfel de incendii, în urma cărora au ars 4 hectare de vegetație uscată și deșeuri menajere, 20 de hecare de grâu, 6 hectare de rapiță, 20 de pomi fructiferi și 10 baloți de paie.
De asemenea, în timpul unui incediu de vegetație care s-a manifest în cursul nopții de joi, în localitatea Udvinș, o persoană de sex feminin, în vârstă de 68 de ani, încercând să stingă flăcările, a suferit arsuri de gradul 1 la nivelul feței.
Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean a ajuns de îndată la fața locului, acordându-i acesteia primul ajutor calificat și transportând-o la spital.
Stop incendiilor de vegetație uscată!
Majoritatea incendiilor de vegetație au drept cauză – utilizarea focului deschis în spații deschise. Cu fiecare incendiu de vegetație se distruge microfauna, viețile omenești sunt puse in pericol, aerul este poluat și multe animale mor sau le este distrus habitatul natural.
În plus, chiar dacă par situații ușor de gestionat, salvatorii se luptă cu flăcările ore întregi, de multe ori în locuri greu accesibile sau impracticabile pentru autospeciale, în condiții de temperaturi ridicate sau pe timpul nopții, pentru a evita extinderea focului la locuințe, adăposturi pentru animale sau zone împădurite.
„Este nevoie ca cetățenii să conștientizeze faptul că arderile necontrolate pot avea grave asupra vieților omenești și mediului înconjurător. Vă reamintim că arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, iar în cazul realizării igienizării terenurilor prin ardere, este obligatorie obţinerea acceptului de la Agenţia pentru Protecţia Mediului și a permisului de lucru cu focul, impunându-se totodată, respectarea următoarelor măsuri și reguli de apărare împotriva incendiilor: desfășurarea arderii doar în condiții meteorologice fără vânt; desfășurarea arderii numai pe timp de zi; colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantități care să permită arderea controlată; curățarea de vegetație a suprafeței din jurul fiecărei grămezi pe o distanță de 5 metri; izolarea zonei de ardere față de căi de comunicație, rețelele electrice, conductele de gaze naturale, construcții și fondul forestier ori alte bunuri materiale combustibile, prin executarea de fâșii arate; asigurarea, până la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere”, precizează reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
Foto: ISU Arad
Lasă un comentariu