PSD: „Continuăm politicile pentru o societate mult mai echitabilă”

PSD: „Continuăm politicile pentru o societate mult mai echitabilă”

Social-democrații precizează că în ultima perioadă au apărut mai multe sondaje care confirmă faptul că PSD a rămas partidul în care românii au de departe cea mai mare încredere.

Credem că acesta este un semnal corect, întrucât de când am intrat la guvernare, obiectivul nostru strategic nu s-a schimbat. Am fost preocupați în mod alert, constant și responsabil față de grijile, fricile și nevoile tuturor românilor și, în special, față de cei mai vulnerabili.

Vom continua să promovăm și să susținem politici publice care să reducă inegalitatea și care să servească principiului dreptății sociale. Doar așa putem răspunde adecvat problemelor sociale actuale. Munca românilor trebuie să fie apreciată corect, iar dificultățile prin care trec aceștia să fie diminuate cu sprijinul statului, astfel încât ele să nu devină tragedii.

PSD este recunoscător românilor pentru că au observat și au apreciat eforturile noastre de a acționa cu responsabilitate și seriozitate în toate crizele. Am promovat soluții care să nu lase pe nimeni în urmă. Iar în cadrul coaliției am acționat de fiecare dată ca un guvern al tuturor românilor.

Am asigurat o guvernare solidă și o stabilitate politică de care România avea nevoie în condițiile unei pandemii, a unei crize economice și a instabilității regionale. Vom munci în continuare să protejăm veniturile românilor și să sprijinim un mediu economic care să se poată dezvolta.

PSD este, astăzi, în plin proces de organizare și consolidare politică a filialelor. Am un singur mesaj: vom rămâne în preferințele cetățenilor dacă suntem în continuare aproape de ei și dacă vom reuși să oferim soluțiile și rezultatele așteptate, atât la nivel guvernamental, cât și local.

Membrii PSD, indiferent de funcțiile pe care le dețin, trebuie să fie conștienți că acest capital de încredere pe care-l avem, este un bun comun realizat prin muncă, seriozitate și responsabilitate politică. Trebuie să-l protejăm. Am rămas și vom merge mai departe ca un partid dedicat intereselor oamenilor”, precizează reprezentanții PSD.

Cuvinte cheie
  1. Foarte bine faceți. Numai că va trebui să convingeți pe români să nu se mai lase prostiți de slogane aiurea de tip: fără penali, România educată sau alte baliverne. Și mai ales securizați-vă voturile. Nu le mai lăsați la dispoziția STS-lui.

    Raspunde
  2. psd vorbeste de echitate???!!!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.