Polițiștii rutieri arădeni au efectuat, la sfârșitul acestei săptămâni, o acțiune pentru depistarea persoanelor care conduc sub influența alcoolului sau a drogurilor, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad.
Polițiștii arădeni au continuat, astfel, acțiunile „pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente rutiere, prin depistarea persoanelor care conduc vehicule sub influența băuturilor alcoolice sau/și substanțelor psihoactive”.
„Acțiunea polițiștilor, desfășurată în municipiu și localitățile limitrofe, a avut ca rezultat sancționarea a 207 participanți la trafic, cu amenzi în valoare totală de aproximativ 80.000 de lei; reținerea a 14 permise de conducere (dintre care 4 pentru alcool), retragerea a 12 certificate de înmatriculare și întocmirea a 3 dosare penale, dintre care 1 pentru conducere sub influența alcoolului”, arată IPJ Arad, care a transmis și un exemplu: „În seara zilei de 23 iulie a.c., în jurul orei 21, un bărbat de 40 de ani, din Arad, a fost depistat de polițiști pe Calea Radnei, în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului, testarea cu aparatul alcooltest indicând o valoare de 0,96 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice, bărbatul fiind cercetat penal pentru conducerea sub influența alcoolului”.
De remarcat, că activitățile polițiștilor arădeni au continuat și în cursul acestei zile, pe toate arterele circulate din municipiu si județ.
Foto: Arhiva
Lasă un comentariu