Lista candidaților admiși la evaluarea dosarelor depuse pentru ocuparea posturilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar a fost publicată astăzi de Inspectoratul Școlar Județean Arad.
Reprezentanții inspectoratului anunță că, în conformitate cu Ordinul ministrului educației nr. 4597/2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 și 771 bis din 10 august 2021, cu modificările și completările ulterioare, se organizează concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat – sesiunea iunie – octombrie 2022.
„Potrivit calendarului concursului, în perioada 28 iunie – 17 iulie 2022 au fost depuse 24 de dosare. În urma evaluării documentelor existente în dosarele candidaților, au fost admiși toți cei 24 de candidați. Azi, 28 iulie 2022 a fost afișată lista finală anonimizată a candidaților admiși la evaluarea dosarelor”, precizează conducerea Inspectoratului Școlar Județean Arad.
Foto: Arhivă, rol ilustrativ
Lasă un comentariu