Mihai Fifor: Aproape 44 de milioane de euro pentru sprijinirea afacerilor și locurilor de muncă din zona montană

Mihai Fifor: Aproape 44 de milioane de euro pentru sprijinirea afacerilor și locurilor de muncă din zona montană

Președintele PSD Arad deputatul Mihai Fifor: anunță că Ministerul Agriculturii alocă suma de aproximativ 44 de milioane de euro pentru sprijinirea afacerilor și locurilor de muncă din zona montană.

„Este încă o concretizare a angajamentului pentru investiții și dezvoltare asumat de PSD odată cu venirea la guvernare. Investițiile reprezintă cuvântul cheie al acestor programe. Cele 220 de milioane de lei finanțează 3 acțiune cheie:: înființarea de noi stâne montane – buget alocat 34,6 milioane lei; înființarea centrelor de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană – buget alocat 92 de milioane lei; înființarea centrelor de colectare/prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau plantelor medicinale şi aromatice – buget alocat 93 de milioane de lei. Sunt acțiuni concrete, menite nu doar să păstreze forța de muncă în zona montană a țării și să valorifice resursele naturale ale zonei, ci și să dezvolte afaceri care vor asigura alimente sănătoase în cantități mai mari pentru populație, ceea ce reprezintă expresia unei mai bune securități alimentare a țării”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor (foto).

Foto: Arhivă

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.