Arădenii sfătuiți să apeleze la centrele de permanență pentru a decongestiona Unitatea de Primiri Urgențe

Arădenii sfătuiți să apeleze la centrele de permanență pentru a decongestiona Unitatea de Primiri Urgențe

Arădenii sunt sfătuiți de autorități să apeleze la centrele de permanență atunci când au o problemă medicală care nu este gravă pentru a decongestiona Unitatea de Primiri Urgențe (UPU).

În ultima ședință a Colegiului Prefectural, prefectul județului Arad, Toth Csaba, a cerut Direcției de Sănătate Publică un raport privind activitatea din anul 2022 a centrelor de permanență deschise în județul nostru. Astfel, sub semnătura directorului executiv al DSP Arad, dr. Cecilia Gabriela Irimie, a fost comunicat instituției prefectului un raport care conține date referitoare la toate cele 19 centre de permanență care funcționează în județul Arad.

„Consider că aceste centre de permanență sunt o idee bună, o alternativă viabilă la unitățile de primiri urgențe pentru acele cazuri medicale ce nu pun în mod iminent viața în pericol. Personal am fost în situația de a apela la unul din aceste centre și de fiecare dată am fost mulțumit, am primit tratamentul necesar fără să fiu nevoit să merg la spital. Datele pentru anul trecut, puse la dispoziție de DSP Arad, arată că deși există un număr semnificativ de arădeni care au apelat la aceste centre, există destul loc pentru o creștere a activității. Sunt convins că centrele de permanență reprezintă o soluție pentru decongestionarea UPU, însă cetățenii trebuie să știe că ele există și în ce situații le pot fi de ajutor. Oricum, dacă problema medicală constatată la centrul de permanență excede posibilitățile curative de acolo, însuși mediul de gardă apelează 112 iar ambulanța va transporta pacientul la spital. Încurajez arădenii să apeleze la centrele de permanență, așa cum încurajez și Direcția de Sănătate Publică și medicii arădeni, indiferent de specialitate însă în special medicii de familie, să popularizeze rolul lor și problemele medicale în cazul cărora se poate apela cu încredere la acestea”, a declarat Prefectul Toth Csaba.

Centrele de permanență asigură continuitatea asistenței medicale primare, în regim de gardă a colectivităților locale arondate, în afara programului normal de lucru al cabinetelor medicilor de familie.

În prezent, în Județul Arad funcționează 19 centre de permanență, din care 11 în mediul urban (din care 8 în municipiu) și 8 în mediul rural. În zilele lucrătoare, garda se instituie în centrul de permanență între orele 15 – 8, gardă de 17 ore, iar în zilele legale libere garda se instituie în regim de 24 de ore din 24.

Serviciile medicale acordate de medicii de familie în cadrul centrului de permanență sunt următoarele:

• Asistență medicală în afecțiunile acute și urgențele medico-chirurgicale, în limitele competenței medicului de familie și posibilităților tehnice, prevăzute în Ordinul nr. 697/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice cu privire la asigurarea continuității asistenței medicale primare prin centrele de permanență – anexa nr. 1;

• Trimitere către alte specialități în vederea internării, în situațiile prevăzute la alineatul anterior, care depășesc competențele medicului de familie;

• Administrarea medicației necesare tratamentului de urgență care se asigură din trusa de urgență a centrului de permanență sau a cabinetului medical în cazul în care permanența se asigură la cabinetul medical;

• Eliberarea unei scrisori medicale, conform normelor de aplicare Contractului – cadru, pe care pacientul o va prezenta în zilele următoare la medicul său de familie pentru informare asupra diagnosticului și tratamentului administrat în centrul de permanență.

Date statistice

Medie de 9 pacienți/zi/centru, consultați în centrele de permanență din întreg județul;

Număr total de consultanții în toate centrele: 65.352;

Număr total de tratamente efectuate în toate centrele de permanență: 43.386;

Număr de solicitări ambulanță/SMURD din toate centrele de permanență: 1194;

Cel mai aglomerat centru de permanență: Dr. Manuilă, Mun. Arad, str. Dr. Cornel Radu, nr. 1-3 cu 5662 consultații;

Cel mai puțin aglomerat centru de permanență: „Lasermed” Vladimirescu, Com. Vladimirescu, str. Progresului, nr. 69.

Lista centrelor de permanență este disponibilă pe pagina web a Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, la adresa: http://www.dsparad.ro/include/noutati/Centre_Permanenta_25_01_2022.pdf.

Centre de permanență în Județul Arad

1. CENTRUL DE PERMANENŢĂ „DR.I.T. MERA” ŞIRIA:

Adresa: Şiria, Str.Reg.85 Infanterie, nr.1859, ap.1

Telefon CP: 0257.531226

2. CENTRUL DE PERMANENŢĂ GURAHONŢ

Adresa: Gurahonţ, Str.Ioan Buteanu, nr.28

Telefon CP: 0257.316020

3. CENTRUL DE PERMANENŢĂ MONEASA

Adresa: Moneasa, nr.73

Telefon CP: 0257.313110

4. CENTRUL DE PERMANENŢĂ VLAICU

Adresa: Arad, Calea Aurel Vlaicu, Bl.7, ap.34.

Telefon CP: 0257.212950

5. CENTRUL DE PERMANENŢĂ FELNAC

Adresa: Felnac, nr.393.

Telefon CP: 0257.411000

 6. CENTRUL DE PERMANENŢĂ IGNAT

Adresa: Arad, Str. Oituz, nr.224-226

Telefon CP: 0257.285905

7. CENTRUL DE PERMANENŢĂ LASER SYSTEM

Adresa: Arad, Str.Andrei Şaguna, nr.14

Telefon CP: 0753.707906

8. CENTRUL DE PERMANENŢĂ GENESYS

Adresa: Arad, Str.Dr.Cornel Radu, nr.3

Telefon CP: 0749.217573

9. CENTRUL DE PERMANENŢĂ ILYES

Adresa: Arad, Str.Independenţei, nr.11

Telefon CP: 0357.430460

10. CENTRUL DE PERMANENŢĂ CHIȘINEU CRIȘ

Adresa: Chisineu Cris, Str.Înfrățirii, nr.95

Telefon CP: 0357.430520

11. CENTRUL DE PERMANENŢĂ GURBA

Adresa: Gurba , nr. 40

Telefon CP: 0257.325571

12. CENTRUL DE PERMANENȚĂ SÂMBĂTENI

Adresa: Sîmbăteni, nr.96

Telefon CP: 0357.405600

13. CENTRUL DE PERMANENȚĂ LIPOVA

Adresa: Lipova, str.Făgetului, nr.6

Telefon: 0357.409029

14. CENTRUL DE PERMANENȚĂ TURCIN

Adresa: Arad, str.Episcop Roman Ciorogariu, nr.52

Telefon CP: 0257.285510

15. CENTRUL DE PERMANENȚĂ MEDISYS

Adresa: Arad, str.Calea Timișorii, nr.30

Telefon CP: 0765.721700 , 0257.709638

16. CENTRUL DE PERMANENȚĂ „MEDMUN” VLADIMIRESCU

Adresa: Vladimirescu, str.Progresului, nr.69, jud.Arad

Telefon CP: 0257.514709

17. CENTRUL DE PERMANENȚĂ „ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI” GRĂDIȘTE

Adresa: Arad, str.Smochinului, nr.2, jud.Arad

Telefon CP: 0374.930991

18. CENTRUL DE PERMANENȚĂ „LASERMED” VLADIMIRESCU

Adresa: Vladimirescu, FN, jud.Arad

Telefon CP: 0257.708340

19. CENTRUL DE PERMANENȚĂ SÂNTANA

Adresa: Sântana, str.Muncii, nr.53

Telefon CP: 0257-462092

Foto: Arhivă, caracter ilustrativ (sursa: pixabay.com)

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.