Înscrierile la cea mai nouă și moderă școală din Arad vor începe în data de 3 mai.
Copii și părinți au venit pentru a lua pulsul vieții de școlar la cea mai nouă și modernă școală din Arad, Școala „Episcop Ioan Mețianu” a Universității „Aurel Vlaicu” (UAV) Arad, de Ziua Porților Deschise. Au fost prezenți, de asemenea, înalți prelați împreună cu Arhiepiscopul Aradului, Timotei Seviciu, rectorul UAV, Ramona Lile, inspectorul școlar general Marius Gondor care au apreciat implicarea cadrelor didactice, dotările moderne din clase, beneficiile generate prin implicarea cadrelor didactice ale universității în actul educativ, în special în cadrul programului after school.
Școala care are în acest moment două clase pregătitoare va primi încă 44 de elevi (2 clase) pentru anul școlar 2023 – 2024. Înscrierile vor începe din 3 mai, la sediul unității de învățământ din strada Academia Teologică nr. 11-13.
„Școala aceasta reprezintă împlinirea unui vis. Ne-am dorit foarte mult să oferim arădenilor o școală modernă clădită pe valorile morale ale creștinătății în care copiii să poată învăța în cele mai bune condiții. Nu am fi reușit fără suportul Arhiepiscopiei Aradului, a Inspectoratului Școlar Județean Arad. Mulțumim tuturor pentru implicare, mulțumim, de asemenea, «Cetății Voluntarilor» care ne-a dat o mână de ajutor în dotarea claselor. Suntem convinși că această școală, care se bucură de susținere din partea comunității, va fi un etalon pentru învățământul preuniversitar arădean. Mulțumim celor care ne-au vizitat și îi așteptăm la înscrieri”, a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.
Copiii de aici beneficiază de program after school, de o masa caldă și de multe activități extracurriculare oferite prin proiectele universității.
Lasă un comentariu