Arădenii sunt invitați la târgul artizanilor, un adevărat spectacol de culoare și bun gust.
Sunt producători care confecționează genți din piele, admirabil lucrate, trainice și frumos decorate, meșteri în ale căror produse se vede frumusețea sufletului, care pun la vânzare ștergare realizate din cânepă, ii lucrate cu o migală desăvârșită, cingători și trăistuțe.
Doamnele pot alege din multitudinea de podoabe expuse: brățări, cercei, coliere, simple sau cu pietre semiprețioase, realizate manual, din diferite materiale, pictate sau lucrate din lână împlâslită.
Nici iubitorii de grădini nu au fost uitați, pentru că în târg cultivatorii de flori și expozanții cu pitici de grădină și decorațiuni din răchită expun special pentru ei.
Dacă vi se face foame, sunt produse pe gustul fiecăruia: clătite, kurtos-kolaci, înghețată, mici gustoși și cârnăciori, iar setea se stinge cu suc sau bere artizanală de la Zimand.
Începând cu ora 18, atmosfera se va încălzi, pentru că pe scenă vor urca tineri artiști ai Școlii Populare de Artă, care așteaptă un public entuziast.
Așadar, sunteți așteptați pentru a petrece pe platoul din fața Consiliului Județean Arad câteva ore plăcute, într-o zi de sâmbătă care promite multe.
Sursa foto: CJA
[…] Citeste continuarea pe newsar.ro […]