Accident pe Autostrada A1 între Timișoara și Arad. Se circulă pe o singură bandă (FOTO)

Accident pe Autostrada A1 între Timișoara și Arad. Se circulă pe o singură bandă (FOTO)

Circulație restricționată pe Autostrada A1 Deva – Nădlac, în urma unui accident ce a avut loc, în jurul prânzului, în județul Timiș, în apropierea localității Remetea Mare.

Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A1 Deva – Nădlac, la kilometrul 494+400 de metri, pe sensul către Arad, în apropierea localității Remetea Mare, județul Timiș, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate o autoutilitară și un autocamion, soldat cu rănirea ușoară a șoferului autoutilitarei.

În urma coliziunii, banda de urgență și prima bandă sunt blocate. Se estimează reluarea normală a traficului în 30 – 45 de minute.

Informații în timp real despre restricțiile de trafic determinate de evenimente rutiere pot fi accesate pe site-ul oficial – www.politiaromana.ro – secțiunea Infotrafic.

Sursa foto: Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.