O delegație a Universității Kathmandu din Nepal s-a aflat zilele trecute la UVVG Arad.
În perioada 20 – 27 iulie, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” (UVVG) Arad a primit vizita colegilor și colaboratorilor de la Universitatea Kathmandu, din Nepal, prof. dr. Sagar Sharma, director Al Himalaya Centre for Asian Studies și prof. dr. Panna Thapa, reprezentând Facultatea de Științe – domeniul Farmacie.
Universitatea Kathmandu din Dhulikhel, Nepal, este o universitate autonomă, privată, care a luat ființă în anul 1991. Misiunea instituției de învățământ superior este de a oferi educație de calitate, pentru a deveni o universitate de talie mondială, cu țelul de a pune știința și tehnologia în slujba umanității, prin cele șapte facultăți ale sale, unde se studiază arta, educația, ingineria, științele juridice, management, științe medicale și științe exacte. Din luna iunie a acestui an, universitatea se mândrește cu mai mult de 41.200 de absolvenți.
Prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci alături de echipa de conducere, cadre didactice ale Facultății de Științe Socio-Umane și Educație Fizică și Sport, precum și ale Facultății de Farmacie, au discutat cu partenerii nepalezi dezvoltarea unor potențiale proiecte comune.
Acestea au fost inițiate de un grup de lucru din cadrul UVVG, format din colegi specialiști în științe sociale și relații internaționale, coordonat de decanul Facultății de Științe Socio-Umane și Educație Fizică și Sport, conf. univ. dr. Speranța Milancovici.
În ultimii ani, legătura cu universitatea nepaleză, care a început în anul 2015, a fost menținută prin vizite reciproce, ultimul schimb de know-how având loc în luna martie a acestui an, când o delegație a U.V.V.G. Arad a participat la un schimb de experiență, în Nepal.
Proiectele propuse și discutate sunt interdisciplinare și de mare actualitate, reunind cercetători din domenii diferite de expertiză și propun subiecte cu real impact social, dar și asupra sănătății.
Lasă un comentariu