Expoziții de volume rare și prețioase, lansări de cărți, literatură și poezie, muzică, pictură dar și multe alte activități atractive îi așteaptă pe toți cei care vor trece vineri seara pragul bibliotecii arădene,
Evenimentul„Noaptea Bibliotecii Arădene”, găzduit și organizat de Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, a fost realizat cu sprijinul Consiliului Județean Arad, cu scopul de a celebra cartea și lectura ca elemente fundamentale ale cunoașterii.
„Noaptea Bibliotecii Arădene” va avea loc vineri, 6 octombrie, începând cu ora 17.
„Biblioteca este una dintre cele mai mari resurse pe care omenirea le deține, un univers al înțelepciunii, cu un farmec aparte, cu mirosul paginilor de carte, cu istorii fascinante, un adevărat templu ce trebuie întotdeauna să aibă porțile deschise, cu bibliotecari ce au misiunea de a fi adevărate călăuze ale cunoașterii. Expoziții de volume rare și prețioase, lansare de carte, lectură pentru cei mari și mici, literatură și poezie, muzică, pictură și multe alte activități atractive vă așteaptă să petreceți o seară culturală minunată alături de bibliotecarii arădeni, în compania unei cărți dragi sufletului. Vă așteptăm la «Noaptea Bibliotecii Arădene» – toate secțiile vor fi deschise pentru public, iar înscrierea cititorilor este gratuită”, precizează organizatorii.
Foto deschidere: Arhivă, caracter ilustrativ
Lasă un comentariu