Un accident în urma căruia două persoane au fost rănite a avut loc astăzi, la ora 11,20, în județul Arad.
Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Arad, evenimentul rutier a avut loc în localitatea Dezna.
În accident au fost implicate trei mașini.
SAJ Arad transmite că două persoane au rămas prinse între fiarele contorsionate ale autoturismelor. Acestea erau conștiente.
La fața locului s-au deplasat un echipaj medical al SAJ și SMURD Sebiș.
UPDATE 1: Două victime, conștiente, au fost transportate la spital.
UPDATE 2: „În urma accidentului au rezultat două victime conștiente și cooperante, rămase blocate în autoturism. Pompierii voluntari au acționat pentru deblocarea celor două victime din autoturism, ulterior acestea fiind preluate de către echipajele medicale. În urma evaluării medicale, cele două victime (un bărbat în vârstă de 63 de ani și o femeie în vârstă de 68 de ani) au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare. Pompierii militari arădeni au intervenit și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului”, informează purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad.
Sursa foto: SAJ Arad/ISU Arad
Primele imagini prezentate sunt de la un accident din Gradiste! Nu are legatura cu cel din Dezna.
Hai sa ne mai informam putin , zic