Un accident rutier grav a avut loc luni, în jurul orei 16.15, între localitățile Fântânele și Frumușeni, în județul Arad.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, în accident au fost implicate trei autoturisme. La locul accidentului au intervinit pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, și autospecială pentru transport personal și victime multiple. De asemenea, au fost alocate și două ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Arad.
„La data de 2 iunie 2025, în jurul orei 16:15, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, a avut loc un accident grav. Din primele cercetări, impactul a avut loc între 3 autoturisme. Un autoturism ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un cap de pod, fiind ulterior proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism. În spatele celui de-al doilea autoturism se deplasa un al treilea, care ar fi intrat în coliziune cu primul.
Traficul este restricționat, pentru operațiunile de salvare și cercetarea la fața locului. Se estimează revenirea la condiții normale de circulație în aproximativ o oră. Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
În accident au fost implicate șapte persoane, cinci adulți și doi minori, șase dintre acestea fiind rănite. La fața locului a fost solicitată și intervenția elicopterului SMURD.
UPDATE 1: „În urma accidentului în care au fost implicate șapte persoane, cinci adulți și doi minori, au rezultat șase victime, astfel:
– trei victime de sex feminin rămase încarcerate, dintre care două fiind în stare de inconștiență.
– o victimă de sex feminin, conștientă și cooperantă.
Pompierii au acționat pentru extragerea în siguranță a celor trei victime din autoturism.
În aceste momente, toate cele patru persoane sunt evaluate medical la locul evenimentului. Cei doi minori, unul conștient și cooperant, este evaluat la locul evenimentului, iar cel de-al doilea a fost transportat la spital de către echipajul SAJ, fiind în stare de inconștiență”, precizează reprezentanții ISU Arad.
UPDATE 2: „În urma evaluării medicale, 4 persoane au fost transportate la spital, astfel:
- două victime în stare de inconștiență, prezentând semne vitale;
- o victimă conștientă și cooperantă;
- minora, în vârstă de aproximativ 15 ani, conștientă.
Pompierii militari arădeni au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului”, a mai transmis ISU Arad.
UPDATE 3: „La data de 2 iunie 2025, în jurul orei 16:10, o femeie de 60 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 682, dinspre Frumușeni spre Fântânele, ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de o femeie de 42 de ani, care a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de o femeie de 42 de ani.
În urma impactului, patru persoane au fost transportate la spital, pentru evaluarea stării lor și acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, urmând a fi stabilită gravitatea rănilor.
La fața locului, femeia de 42 de ani a fost testată cu aparatele din dotare, rezultatul fiind negativ pentru consum de alcool și droguri.
Celelalte două conducătoare urmează a fi testate la spital.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului”, transmite IPJ Arad.
Foto: Arhivă, caracter ilustrativ
















[…] Citeste tot articolul Sursa & Foto Credit- “newsar.ro” contact: medialux85@gmail.com […]