Organizația județeană Acțiunea Conservatoare (ACT) a fost constituită oficial și la Arad, la sfârșitul săptămânii trecute, „marcând începutul unei construcții politice dedicate responsabilității publice, respectului pentru comunitate și implicării reale în viața cetății”.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența președintelui partidului, Claudiu Târziu, alături de invitați și susținători care au ales să fie parte din acest moment important pentru dezvoltarea organizației ACT în județul Arad.
„Dorim să le mulțumim tuturor celor care au fost prezenți și care au ales să susțină acest demers. Prezența lor arată că există în comunitatea noastră oameni care cred în seriozitate, responsabilitate și într-o construcție politică bazată pe principii. Organizația ACT Arad își asumă rolul de a fi o voce activă în comunitate și își exprimă deschiderea pentru o colaborare strânsă cu cetățenii, cu mediul de afaceri, cu antreprenorii locali și cu fermierii – oameni care contribuie direct la dezvoltarea economică și socială a județului nostru. Credem că dezvoltarea unei comunități puternice se bazează pe dialog, respect pentru muncă și implicare reală în problemele societății. În acest sens, ACT Arad își propune să sprijine inițiative care încurajează dezvoltarea economică, susțin mediul antreprenorial și consolidează o administrație responsabilă, orientată către cetățeni. Prin această organizație, Acțiunea Conservatoare își reafirmă angajamentul de a fi alături de arădeni și de a contribui activ la proiecte și soluții care pot aduce stabilitate, dezvoltare și încredere în viitorul comunității noastre”, a precizat Florin Doroțiu, președintele ACT – Organizația Județeană Arad.
De remarcat, că europarlamentarul Claudiu Târziu a fost co-președinte al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), platformă politică lansată în 2019 alături de George Simion. A plecat din AUR în aprilie 2025 fondând Acțiunea Conservatoare (ACT).
















Lasă un comentariu