Tânăr reținut după ce a fost implicat într-un incident rutier. A condus băut, fără permis și a fugit de la locul faptei

Tânăr reținut după ce a fost implicat într-un incident rutier. A condus băut, fără permis și a fugit de la locul faptei

Tânărdin Arad a fost reținut după ce a fost implicat într-un incident rutrier. Acesta a condus băut, fără să aibă permis de conducere și a fugit de la locul faptei.

Inspectoratul de Poliție Județean Arad (IPJ) Arad informează că un tânăr de 20 de ani, din Arad, a fost implicat într-un eveniment rutier, în dimineața de 28 aprilie.

Autoturismul condus de acesta ar fi acroșat și dislocat două ghivece ornamentale din beton, pe Bulevardul Revoluției, din municipiu. După eveniment, tânărul a părăsit locul evenimentului.

La scurt timp, acesta a fost identificat, găsit și condus la audieri, unde s-a constatat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

„Testarea cu aparatele din dotare au indicat o valoare de 0,73 mg./l. alcool pur în aerul expirat, tânărului fiindu-i recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În baza probatoriului administrat, a fost reținut pentru 24 de ore”, precizează reprezentanții IPJ Arad.

Beat la volan

Polițiștii arădeni au fost sesizați, prin 112, despre faptul că un autoturism se deplasează haotic pe DJ 682, între Arad și Zădăreni.

Autoturismul era oprit la momentul sosirii echipajului de poliție, care a identificat conducătorul acestuia, în persoana unui arădean de 50 de ani.

Testarea acestuia a indicat o îmbibație alcoolică de 1.37 mg./l. alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice.

În ambele situații au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere.

Sursa foto: IPJ Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.