Timișorenii au strâns gunoiul făcut de arădeni în Pădurea Ceala – aceasta este concluzia care se poate trage în urma unei acțiuni de igienizare care a avut loc astăzi, 14 mai 2026, în Parcul Natural Lunca Mureșului.
Astfel, studenți de la Cadastru și Mediu din cadrul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara și elevi ai Liceului Tehnologic de Științe Aplicate din Arad, alături de rangeri ai Parcului Natural Lunca Mureșului, cu sprijinul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor județul Arad și RETIM Ecologic Service au efectuat o acțiune de igienizare în Pădurea Ceala din aria naturală protejată.
„Recolta” a fost de aproximativ 15 saci umpluți cu deșeuri abandonate de diferite persoane în pădure, care au fost preluați de o autoutilitară a RETIM Ecologic Service din Arad pentru a fi duși la groapa de gunoi autorizată din municipiu.
De remarcat, că Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului apreciază implicarea tuturor participanților, manifestând în continuare disponibilitate și deschidere pentru asemenea acțiuni.
























Lasă un comentariu