Ultramaratonistul și activistul social Adrian Șovea, pornit într-o cursă de 2.800 de kilometri de-a lungul granițelor României pentru a strânge fonduri destinate psihoterapiei copiilor instituționalizați, a ajuns astăzi, 14 mai 2026, la Arad.
Sportivul și-a propus să parcurgă 2.800 de kilometri în 50 de zile, fiecare kilometru însemnând oră de psihoterapie pentru copiii din programul Ajungem MARI – cel mai mare program național de sprijin pe termen lung pentru copiii și tinerii din sistemul de protecție.
Obiectivul final este strângerea sumei de 100.000 de euro și transformarea cursei lui Adrian Șovea într-o mișcare națională de solidaritate.
„Mă numesc Adrian Șovea și povestea mea începe cu un abandon. La doar doi ani, am rămas fără mamă, iar copilăria mi-a fost marcată de lipsuri, violenţă și pierderea brutală a bunicului. Am crescut într-un mediu în care viitorul părea o fundătură. Sportul și educaţia m-au învăţat să respir din nou şi să descopăr că rezilienţa înseamnă să-ţi găseşti puterea de a te reconstrui. Astăzi, alerg pentru că vreau ca niciun copil să nu se mai simtă invizibil şi fără viitor.
Prin Drumul Speranţei, mi-am propus o provocare extremă. Voi parcurge 2800 km în 50 de zile, alergând de-a lungul graniţelor României. Pe traseul care porneşte din Iaşi şi trece prin orașe precum Oradea, Timișoara și Constanţa, mă voi întâlni cu voluntarii și copiii din programul Ajungem MARI, pentru o porţie reciprocă de energie şi inspiraţie.
Nu este doar un test de rezistenţă fizică, ci o misiune de solidaritate naţională. Obiectivul meu este să strângem împreună 100.000 de euro pentru a oferi o șansă la o viaţă mai bună copiilor instituţionalizaţi din programul Ajungem MARI.
Costul mediu al unei ședinţe de terapie este de 200 de lei, aşa că fiecare kilometru pe care îl parcurg reprezintă o oră de psihoterapie pentru un copil care a învăţat prea devreme ce înseamnă abandonul.
De ce psihoterapie?
Copiii din sistemul de protecţie duc cu ei traume severe de neglijenţă și abuz, care le-au marcat dezvoltarea. Terapia transformă răni nevindecate în planuri de viitor şi îi ajută pe adolescenţii care se cred invizibili să descopere că vocea lor contează.
Fiecare donaţie este un pas alături de mine pe traseu. Nu contează suma, ci efortul colectiv de a duce la capăt acest drum al speranţei. Nu alerg doar pentru mine, ci pentru fiecare copil care a auzit vreodată că nu poate. Transformă kilometrii mei din alergare în ore de terapie pentru copiii instituţionalizaţi”, a povestit Adrian Șovea pe ajungemmari.galantom.ro/p/drumulsperantei – unde puteți să faceți și donații pentru copiii instituţionalizaţi care au nevoie de psihoterapie.






















Lasă un comentariu