Panouri LED de mari dimensiuni, destinate informării în timp real a participanților la trafic, puse pe șoselele din vestul țării

Panouri LED de mari dimensiuni, destinate informării în timp real a participanților la trafic, puse pe șoselele din vestul țării

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara a fost dotată cu 11 remorci echipate cu panouri LED de mari dimensiuni, destinate informării în timp real a participanților la trafic.

Aceste sisteme cu mesaje variabile (VMS) vor fi utilizate pentru transmiterea informațiilor privind evenimentele rutiere, lucrările aflate în desfășurare, restricțiile de circulație, condițiile de trafic sau alte situații neprevăzute.

Șase dintre remorcile cu panouri LED vor fi utilizate pe autostrăzile administrate de DRDP Timișoara, iar celelalte 5 vor fi repartizate secțiilor DRDP Timișoara (Timișoara, Arad, Deva, Caraș – Severin și Producție), pentru informarea participanților la trafic pe drumurile naționale.

„Recomandăm șoferilor să urmărească mesajele afișate pe aceste panouri și să își adapteze din timp deplasarea și viteza la condițiile din trafic. O informare la momentul potrivit poate contribui la creșterea siguranței și la evitarea întârzierilor cauzate de incidente sau lucrări”, precizează reprezentanții DRDP Timișoara.

Sursa foto: DRDP Timișoara

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.