Zeci de șoferi amendați pentru nerespectarea restricțiilor de circulație

Zeci de șoferi amendați pentru nerespectarea restricțiilor de circulație

Zeci de șoferi au fost amendați de polițiști, joi, pentru nerespectarea restricțiilor de circulație.

Având în vedere avertizarea meteorologică de cod portocaliu emisă pentru județul Arad, pe toate sectoarele de drumuri județene (fără drumuri naționale și autostradă),au fost impuse restricții de circulație în intervalul orar 12 – 20, pentru vehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

Polițiștii arădeni au fost prezenți atât pe drumurile naționale și județene, cât și pe autostradă.

În urma controalelor, au fost identificați și sancționați contravențional 48 de șoferi de autotrenuri, cu amenzi de 48.000 de lei. Autotrenurile au fost imobilizate până la sfârșitul perioadei de restricție.

„Aducem la cunoștința conducătorilor de vehicule cu masa mai mare de 7,5 tone că restricțiile comtinuă și astăzi, 21 august 2026, între orele 12:00-20:00, pe toate sectoarele de drum județean ( fără drumuri naționale și autostradă ) având în vedere CODUL PORTOCALIU, emis de Administrația Națională de Meteorologie.

Excepție fac următoarele categorii de vehicule:

-transport persoane;

-transporturi animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;

-vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;

-transporturi funerare;

-transporturi poștale;

-transporturi de echipamente de prim ajutor;

-transporturi pentru distribuție de carburanți;

-transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;

-transporturi pentru tractări vehicule avariate;

-transporturi pentru distribuție de apă și hrană în zonele calamitate;

-transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;

-transporturi apă îmbuteliată;

-transportul de produse provenite din exploatări agricole (din terenul agricol până la locul de descărcare, siloz etc.);

-transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.

Polițiștii arădeni vor fi la datorie, pentru prevenirea incidentelor negative și verificarea respectării restricțiilor de circulație”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad.

Foto: Arhivă, caracter ilustrativ (sursa: IPJ Arad)

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.