Deșeurile de la 40 de primării din județul Arad vor fi colectate selectiv, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor (ADI-SIGD) Arad a semnat un contract cu o firmă de specialitate pe o durată de opt ani.
Președintele ADI-SIGD Arad, Carol Pero TamS, a semnat, vineri, 9 octombrie, , în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre beneficiare din Zonele 2, 3 și 4 ale județului Arad, contractul de delegare a serviciului de colectare separată și transport separat al deșeurilor cu operatorul Urban Grup Environment S.R.L.
Contractul are o valoare totală de 56.240.124,40 lei, fără TVA, a fost încheiat pe o durată de 8 ani și vizează 40 de unități administrativ-teritoriale din județul Arad.
Prin acest contract, operatorul Urban Grup Environment S.R.L. își asumă colectarea separată și transportul separat al deșeurilor menajere, precum și al deșeurilor similare provenite din activități comerciale, industrie și instituții, inclusiv al fracțiilor colectate separat.
Când începe efectiv colectarea deșeurilor?
Contractul prevede o perioadă de mobilizare de 5 luni, cu posibilitatea prelungirii cu încă o lună. În acest interval, operatorul Urban Grup Environment S.R.L. va pregăti toate condițiile necesare începerii serviciului, inclusiv achiziționarea și distribuirea recipientelor, asigurarea utilajelor și organizarea activității de colectare. Prin urmare, semnarea contractului nu presupune schimbarea imediată a modului de colectare a deșeurilor, iar data exactă a începerii activității va fi comunicată ulterior, pentru informarea din timp a cetățenilor și a administrațiilor locale.
Totodată, operatorul are obligația de a desfășura campanii de informare și educare a populației privind regulile de colectare separată, utilizarea corectă a recipientelor și respectarea programului de colectare. Pentru aceste activități este prevăzut un buget anual de minimum 2% din valoarea contractului, respectiv 140.600,31 lei pentru toate cele trei zone. De asemenea, compoziția deșeurilor va fi determinată de două ori pe an, pentru monitorizarea modului în care este realizată colectarea separată.
Dotarea gospodăriilor – obligație a operatorului
Una dintre obligațiile prevăzute în contract este asigurarea recipientelor și a consumabilelor necesare colectării separate a deșeurilor. Fiecare gospodărie va fi dotată cu o pubelă de 80 de litri pentru deșeurile reziduale, saci galbeni pentru colectarea plasticului și metalului și saci albaștri pentru hârtie și carton.
Totodată, operatorul are obligația de a achiziționa și alte echipamente necesare colectării deșeurilor speciale, precum cele voluminoase, periculoase și provenite din lucrări de reamenajare și reabilitare a locuințelor, precum și a ambalajelor din sticlă.
Utilajele necesare desfășurării serviciului
Pentru colectarea și transportul deșeurilor, operatorul va pune la dispoziție:
10 autogunoiere de 16 m³, 1 autoutilitară tip platformă, 1 autocontainieră, 1 autospălătoare de pubele, 3 autoturisme pentru monitorizare.
Aceste dotări sunt prevăzute pentru desfășurarea activităților de colectare, transport, întreținere și monitorizare a serviciului.
Ce deșeuri vor fi colectate și cât de des?
Contractul stabilește următoarele frecvențe de colectare:
| Tip de deșeu | Modalitate de colectare Recipient | Frecvență | |
| 1 | Deșeuri reziduale | pubelă (case) containere (blocuri urban) | 1 dată săpt. în mediul rural 1 dată/săpt. în mediul urban (case) De 3 ori/săpt. în mediul urban (blocuri) |
| 2 | Biodeșeuri | Pubelă (case) Containere (blocuri urban) | 1 dată/săpt. în mediul urban (case) De 2 ori/săpt. în mediul urban (blocuri) |
| 3 | Hârtie/carton | saci personalizați (case) containere (blocuri urban) | 1 dată la 4 săpt. în mediul rural 1 dată la 2 săpt. în mediul urban case) De 2 ori/săpt. în mediul urban (blocuri) |
| 3 | Plastic/Metal | saci personalizați (case) containere (blocuri urban) | 1 dată la 4 săpt. în mediul rural 1 dată la 2 săpt. în mediul urban case) De 2 ori/săpt. în mediul urban (blocuri) |
| 4 | Sticlă | Containere de 1.1 mc | 1 dată pe lună în mediul rural 1 dată pe lună în mediul urban (case) 1 dată la două săpt. în mediul urban (blocuri) |
| 5 | Deșeuri voluminoase în campanii | Colectare în cadrul campaniilor din poartă în poartă | 1 dată pe an în mediul rural De 2 ori pe an în mediul urban |
| 6 | Deșeuri voluminoase la cerere | La cererea utilizatorilor | la cerere |
| 7 | Deșeuri textile în campanii | Colectare în puncte fixe în cadrul campaniilor | 1 dată pe an în mediul rural De 2 ori pe an în mediul urban |
| 8 | Deșeuri periculoase în campanii | Colectare în puncte fixe în cadrul campaniilor | 1 dată pe an în mediul rural De 2 ori pe an în mediul urban |
| 9 | Deșeuri din construcții la cerere | La cererea utilizatorilor | la cerere |
| 10 | Deșeuri verzi la cerere | La cererea utilizatorilor | la cerere |
| 11 | Deșeuri abandonate la cerere | La cererea UAT-ului | la cerere |
ADISIGD Arad încurajează cetățenii din cele 40 de UAT-uri să respecte regulile de colectare separată, să utilizeze corect recipientele destinate fiecărei categorii de deșeuri și să beneficieze de campaniile gratuite de colectare organizate periodic pentru predarea deșeurilor voluminoase, textile și periculoase.
Un serviciu de salubrizare eficient presupune respectarea obligațiilor contractuale de către operator, implicarea administrațiilor locale și responsabilitatea fiecărui beneficiar în colectarea separată a deșeurilor.
Sursa foto: Urban Grup Environment
















Lasă un comentariu