Călin Bibarț – principalul beneficiar al guvernării social-democrate

Călin Bibarț – principalul beneficiar al guvernării social-democrate

Deși poate părea nefiresc, primarul Călin Bibarț este, la Arad, principalul beneficiar al noii guvernări.

Deși e membru PNL iar la butoanele Palatului Victoria sunt social-democrații, Călin Bibarț a fost favorizat de primul efect politic resimțit în județul nostru odată cu plecarea guvernului Bolojan. Este vorba despre schimbarea prefectului Mihai Pașca. Văzut de mulți ca principal competitor al lui Călin Bibarț în ceea ce privește candidatura la funcția de primar din partea PNL în 2028, Mihai Pașca a pierdut, odată cu plecarea de la Prefectură, principala tribună care-l menținea în atenția publică. Sigur că el se poate promova și pe mai departe, la partid, cu sigla PNL în spate, dar evident că nu e același lucru.

Acestea fiind spuse, liberalul Călin Bibarț rămâne, cel puțin deocamdată, la nivel de percepție publică, singur pe pista de alergare spre funcția de primar în 2028. E, dacă vreți, și o măsură a delăsării sau incapacității celorlalte partide de a identifica și promova, din timp, posibili candidați la funcția de primar. PSD, USR și AUR, principalele partide care au ceva de spus în politica locală, consideră probabil că mai au timp. Dar timpul – vorba aia – tace și trece. Iar anul viitor e unul preelectoral.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.