Trei tinere au murit și o a patra se află în stare gravă la spital în urma izbucnirii unui incendiu devastator, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un restaurant libanez din centrul Constanței.
Dispecerul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a declarat că restaurantul libanez Beirut, locul unde a izbucnit incendiul, a ars în totalitate, flăcările extinzându-se şi la alte două localuri unde erau clienţi – Cazinoul Vegas şi Legendary Pub. Pentru stingerea focului au intervenit nouă autospeciale, cu 64 de subofiţeri şi cinci ofiţeri, timp de peste cinci ore.
Cele trei tinere au fost surprinse de flăcări în vestiare de unde nu au mai putut fi salvate. Ele aveau vârsta de 22, 23 și, respectiv, 24 de ani. Una dintre ele era din Mangalia și urma cursurile Facultății de Drept și Administrație Publică.
Tânăra rănită are 19 ani și a fost transportată cu un elicopter SMURD la Spitalul de arși din București.
„La ora 3.30 când a fost stins incendiul au mai rămas două autospeciale în zonă pentru supraveghere”, a menționat dispecerul ISU.
Conform acestuia, până în prezent nu se știe cauza izbucnirii flăcărilor. Și în acest moment, la fața locului se află reprezentanți ai ISU, polițiști și procurori, cercetările fiind în derulare.
Sursa: Agerpres/Foto: IGSU
Lasă un comentariu