GESTUL INCREDIBIL făcut de un ROMÂN după ce a găsit 3.000 de euro într-un container din Dublin

GESTUL INCREDIBIL făcut de un ROMÂN după ce a găsit 3.000 de euro într-un container din Dublin

Un român care lucrează la un centru de reciclare a gunoiului din Dublin a găsit aproximativ 3.000 de euro într-un container. Bărbatul, pe numele său Radu Hajdu a predat imediat banii managerului centrului unde lucrează pentru a căuta proprietarul de drept, relatează thejournal.ie.

Banii aparţineau unei femei al cărei tată decedase recent. Ea închiriase containerul pentru a face curat în casa tatălui său din Dublin, dar nu şi-a dat seama că a aruncat o avere. Femeia, care a cerut să i se păstreze anonimatul, a declarat că nu i-a venit să creadă când a fost contactată de oamenii de la Panda (centrul de reciclare, n.red.).

„Sunt foarte impresionată de companie, s-a comportat corect. O să le spun tuturor despre onestitatea lor”, a precizat femeia.

Purtătorul de cuvânt al centrului de reciclare a gunoiului, Brian McCabe, a declarat: „Suntem încântaţi că am putut ajuta la returnarea banilor către deţinătorul de drept”. El l-a lăudat pe românul nostru, pe care calificat drept „un tip muncitor şi cinstit”.

Foto: thejournal.iethejournal.ie

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.