Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad vă propune, pentru acest week-end, două spectacole care se pare că au fost realizate cu un scop precis: acela de a umple sala mare a teatrului arădean ori de câte ori sunt programate!
Primul dintre acestea este „Revizorul” (foto), de N. V. Gogol, în regia lui Laurian Oniga, ce va fi prezentat sâmbătă seara, de la ora 19,00, în sala mare. „Este o punere în scenă a unui Gogol uimitor de actual, care se suprapune perfect peste tot ceea ce azi ne înconjoară. Ceea ce acest spectacol vrea să scoată în evidenţă cu asupra de măsură este imensa, nemărginita, nemuritoarea prostie care învăluie minţile; o delăsare a fiinţei, obnubilare a conştiinţei. Asistăm astfel, la o adevărată metafizică a prostiei, la o plonjare până în cele mai adânci straturi ale imbecilităţii”, scrie criticul Eugenia Sarvari despre acest spectacol arădean care a avut premiera în vară, la închiderea stagiunii trecute. Un „Revizor” universal valabil, dar pliat perfect pe realitatea noastră cotidiană, cu personaje… de recunoscut, un „Revizor” – oglindă, dacă doriţi, foarte pertinent şi, poate tocmai de aceea, iubit şi apreciat de public.
Duminică seara (tot de la ora 19,00 şi tot în sala mare) vine rândul unui alt spectacol ce face săli pline şi care, la final, îi ţine pe actori minute în şir la aplauze: „Dusch(i) cu preshu`”, după „Preşul” lui Ion Băieşu, o comedie muzicală pusă la cale şi orchestrată (a se citi regizată) de Nicolae Mihai Brânzeu. Părtaşi la această producţie ce şi-a atins încă de la prima ieşire la rampă ţelul (acela de a ajunge la inimile spectatorilor şi de a-i binedispune) mai sunt, pe lângă actori, compozitorul Cari Tibor şi coregrafa Maura Cosma. Jocul actorilor, muzica, dansurile, interpretările live – toate sunt ingredientele unui spectacol binevenit într-o duminică seara în care orice spectatori doreşte să se simtă bine în compania unor actori extraordinari.
Lasă un comentariu