„Unde este FALCĂ?” Arădenii NEMULŢUMIŢI au ieşit în stradă! VEZI FOTO!

„Unde este FALCĂ?” Arădenii NEMULŢUMIŢI au ieşit în stradă! VEZI FOTO!

Sute de locuitori ai Coloniei din Aradul Nou au ieşit în stradă, nemulţumiţi de situaţia mizerabilă a drumurilor din cartier, dar nu numai.

„Nemulţumirile noastre vizavi de situaţia mizerabilă a drumurilor au atins cote maxime iar indiferenţa şi miserupismul din partea Primăriei ne-au făcut să decidem să ieşim în stradă, cu scopul de a se face auziţi”, au afirmat coloniştii.

Aceştia au fost susţinuţi şi de Ilie Cheşa, consilier parlamentar, care locuieşte în zonă. Cu acest prilej, Cheşa i-a transmis un mesaj primarului Gheorghe Falcă:

„Suntem mulţi, domnule primar. Tot mai mulţi.

Gheorghe Falcă, vrem să îţi spunem ceva. Ceva, din partea noastră, cei peste patru sute de locuitori ai Coloniei. Cum, nu ştii unde e Colonia? E în Aradul Nou, aproape de locuinţa ta. Şi, în timp ce pe străduţa cochetă şi foarte bine asfaltată, unde prietenii tăi ţi-au construit un hogeac faraonic, noi trăim în condiţii de ev mediu. Gropile din cartierul nostru, pe care de ani buni ne promiţi că le astupi, înghit maşini întregi.

Ani de zile te-am crezut. Până când ne-am dat seama că, în tot Aradul, se reabilitează drumuri doar în cartierele care îţi aduc voturi. Şi chiar şi acele lucrări se fac doar în perioada electorală.

Îţi reamintim că şi noi suntem arădeni. Unii dintre noi suntem arădeni de multe generaţii. Şi eşti şi primarul nostru. Pasatul de responsabilităţi, devenit un leitmotiv al administraţiei tale, ne-a adus la capătul răbdării. Suntem tot mai mulţi, şi devenim o voce. Una deranjantă pentru tine, primarul autocrat, care nu înţelege rostul dialogului. Puterea corupe. Puterea absolută corupe absolut. Iar tu ai ajuns să crezi că ştii totul şi poţi totul. Dacă e aşa, repară-ne drumurile.

Dar nu te mai credem. Suntem tot mai mulţi cei care nu mai dăm doi bani pe declaraţiile tale despre cât de extraordinar se dezvoltă Aradul. Ne-ai uitat, domnule primar, însă noi nu te vom uita.

Suntem siguri că o să începi să dai vina pe guvern, pe adversarii tăi politici. Vei prezenta această situaţie ca fiind o manipulare. Nu este. Nu suntem afiliaţi politic, suntem cetăţeni ai urbei şi vrem să fim trataşi ca atare. Refuzul tău de a dialoga cu noi arată multe. Vom face tot posibilul ca opinia publică să afle toate acestea. Credem, sincer, că dacă ai fi în locul nostru, nici ţie nu ţi-ar place să fii condus de unul ca tine.

Suntem mulţi, domnule primar. Tot mai mulţi.”

Arădenii care au participat la miting au scandat împotriva primarului Gheorghe Falcă şi a reprezentanţilor puterii locale în administraţia publică arădeană. În tot acest timp, Gheorghe Falcă s-a aflat la Bucureşti, unde a participat la lansarea candidaturii lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale.

Foto: Facebook

  1. PSD, numai fraierii mai pun botul. Cum sa nu iti dai seama ca acolo au fost adusi o gramada de pesedisti?! Si pe astia i-ati platit cu 100 de lei ca pe aia de la lansarea lu’ Ponra???

    Raspunde
  2. Asta de mai sus ori esti orb ori nu esti din Arad uitate la pozele mele sa vezi cum este sa rămâi cu masina in nămol in 3secunde in Aradul nou sau du-te tu acolo sa rămâi si după nu iti mai arde de PSD PNȚCD de base si falca … Ori esti orb ori esti orb

    Raspunde
  3. Nu il votez pe falca cu siguranta!!!! Dar acest mizerabil eveniment marca PSD imi produce o greata profunda. Nu asa putem oferi o varianta, cu oameni adusi pana acolo in masini si apoi plimbati ca niste vite de un cioban….. Apropo stiti unde s.a terminat evenimentul?

    Raspunde
    • Helllooo dle Vasile te invitam la un tur Aradul Nou Colonie sa vezi cum arata! Si scuza-ma dar iti lipsesc clar cei 7 ani de acasa daca iti permiti sa faci aprox 300 de oameni vite, oameni care isi exprima nemultumirea de a trai ca in evul mediu!!! Iar cat despre ,,cioban” poate e locuitor al Coloniei Aradul Nou! Ar trebui sa te informezi mai mult!

      Raspunde
  4. Nu a fost nici un eveniment PSD, oricit v-ar place la unii sa credeti asta sau sa minimalizati nemultumirea oamenilor din cartier. Pur si simplu oamenii acestia s-au saturat de indolenta autoritatilor locale si a lui Falca. Daca Falca ar fi fost PSD-ist, ati fi spus ca e un eveniment al PDL-ului? Sunt convins de asta.

    Raspunde
  5. si tot nu inteleg ceva..de ce daca comentezi ceva..esti catalogat ca facand parte dintr-un partid, Un simplu muritor nu poate avea o parere depre ce se intampla in jurul sau?

    Raspunde
  6. si a venit falca si a explicat turmei de contestatari ca el a vrut sa faca dar ponta a oprit lucrarile , si el este cel care trebuie hulit , pentru ca ponta vrea ca aradenii sa mearga pe acea strada plina cu noroi , inca 100 de ani de acum incolo , tocmai pentru ca el ,falca , care nici usturoi nu a mancat nici gura nu ii pute sa fie cel injurat .
    CAT DE USOR SANT PROSTITI SI MANIPULATI UNII .

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.