Fondatorul gigantului petrochimic Ineos, Jim Ratcliffe este acuzat de dare de mită după ce a anunțat că oferă proprietarilor sub ale căror terenuri se găsesc gaze de şist până la 6% din profit.
La sfârşitul săptămânii trecute, Ineos a făcut public un plan prin care proprietarii urmează să primească 4% din profit, şi încă 2% urmează să fie oferite comunităţilor locale. Oferta depăşeşte anunțul anterior făcut de companie de 1% şi nu contravine legii britanice.
Industriașul Jim Ratcliffe, în vârstă de 61 de ani, a promis 6% din veniturile din gaze de şist proprietarilor de terenuri sau celor care vor fi afectaţi de activităţile extractive, într-un efort de a lua exemplul industriei extractive din SUA care a creat astfel sute de milionari, scrie The Guardian.
Situaţia din SUA contrastează, însă, puternic cu cea din Marea Britanie, unde încercările de a porni exploatarea gazelor de şist au fost întârziate de către proprietari şi grupările ecologiste.
Compania estimează că, în final, proprietarii şi comunităţile locale vor primi aproximativ 2,5 miliarde de lire sterline.
Tom Crotty, director în cadrul Ineos, a declarat: „Suntem înjuraţi dacă o facem şi înjuraţi dacă nu o facem. Ni se spune capitalişti lacomi sau că oferim mită. De fapt, încercăm să replicăm aici sistemul care există în SUA”. Această ofertă substanţială oferită comunităţilor locale a luat prin surprindere întreaga industrie.
„Ca să fie clar, propunerea Ineos se referă la faza de transformare a gazului natural din gaz de şist, care se va întâmpla abia peste câţiva ani. În această fază ei se vor concentra pe activităţile de explorare şi încercarea de a stabili cât din gazul de şist din acele zone poate fi recuperat cu profit”, a precizat Ken Cronin, director executiv al UK Onshore Oil & Gas.
Fracturarea este un proces care implică forarea în adânc, apoi pomparea unei soluţii lichide sub presiune care eliberează gazul din rocă şi-l face să se ridice. Criticii spun că fracturarea presupune injectarea în sol a unei mari cantităţi de apă amestecată cu substanţe cancerigene care contaminează sursele subterane de apă.
Pai daca dau la proprietari 4% si inca 2% primarului,intrebarea este cat dau la guvern ?! Eu zic ca aprox. 12%…..se vor imbogati pesedicii,nu gluma!