Odată cu venirea sezonului rece, proprietarii de locuințe care dețin centrale termice de apartament apelează la firmele specializate pentru verificarea tehnică periodică, realizarea reviziei pentru a se vedea care este starea componentelor şi controlarea întregii instalaţii. Și asta pentru că lumea caută să reducă sumele de plată pe facturile de încălzire.
Costurile lunare pentru încălzirea locuinței pot fi reduse printr-o exploatare corectă a centralei termice, susțin producătorii şi furnizorii de echipamente şi servicii destinate încălzirii. Verificările tehnice periodice (VTP), folosirea corectă a echipamentelor, dar şi reviziile sunt extrem de importante pentru a asigura un consum redus.
Există câteva măsuri simple ce pot ajuta la reducerea costurilor pentru încălzirea locuinţei atunci când este folosită o centrală termică. Printre acestea se numără verificarea ca radiatoarele să nu fie acoperite cu obiecte ce pot bloca schimbul de căldură şi izolarea geamurilor, uşilor şi chiar a pereţilor, acestea fiind sursa celor mai mari pierderi de căldură din locuinţă. Menţinerea unei temperaturi constante în camere, în jurul valorii de 21 grade C, este, de asemenea, importantă, alături de folosirea de dispozitive de reglare (crono-termostate) ce pot aduce economii considerabile prin programarea funcţionării centralei termice. Efectuarea verificării tehnice periodice obligatorii la timp şi a activităţilor de mentenanţă sunt necesare pentru a se prelungi durata de viaţă a sistemului şi vor asigura parametrii optimi de funcţionare, evitând consumuri nejustificate.
Potrivit studiilor efectuate de companiile producătoare de centrale termice, în acest moment din păcate, doar aprox. 10% dintre românii care se află în căutarea unei centrale termice de apartament consideră perioada de garanţie şi calitatea serviciilor de mentenanţă drept criterii esenţiale de selecţie, însă acest procent este în creştere de la an la an.
Conform legii, verificarea tehnică periodică trebuie efectuată cel puțin o dată la doi ani de către o societate autorizată de ISCIR (Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat) şi constă în verificarea funcţionării corecte şi sigure a centralei termice.
Funcționarea îndelungată sau în condiţii incorecte a unei centrale termice duce la uzura pieselor, iar în timp pot apărea disfuncționalități, acestea din urmă ducând la creșterea temperaturii de ardere a gazelor. Astfel, crește consumul de gaze și, implicit, costurile.
Pe o singură pagină vedem o apologie a centralei de apartament faţă de încălzirea centralizată. Locuiesc pe o scară fără repartitoare şi nimeni nu are centrală( sunt prea săraci să dea mii de euro l la EOn pentru o reţea de gaz) . În general costurile nu sunt mari fiindcă nu plătim o firmă de repartitoare să ne fure cu acte în regulă. De fapt mă doare că un bilet de tramvai s-a scumpit cu 25% (de la 1,6 ron la 2ron) şi nimeni nu a spus nimic.Apa rece se scumpeşte lunar dar toată lumea tace. De ce susţineţi alte obiective de ce nu susţineţi forajele proprii şi consumul de apă rece din curte de exemplu?